După mult timp, fotbalul ”produs” de județul Prahova dă un jucător crescut în Ploiești la Naționala de tineret a României! Este vorba despre Valentin Gheorghe, jucător născut în anul 1997, crescut de la vârsta de 7 ani de către clubul Astra, la Centrul de Copii și Juniori din Ploiești, și care activează acum pentru divizionara A.
Convocarea lui Valentin Gheorghe sub comanda lui Mirel Rădoi a fost una norocoasă, inițial acesta fiind ”pe lista de așteptare” în vederea turneului pe care echipa țării noastre, calificată la turneul final al Campionatului European din Italia, îl va efectua, începând de săptămâna aceasta, în Spania. Având în vedere însă că Andrei Ivan a fost chemat la prima reprezentativă pentru a-l înlocui pe George Țucudean, accidentat, antrenorul de la ”tineret” l-a convocat pe Valentin Gheorghe, care ”prinde” astfel prima sa convocare la Under 21!
Crescut la grupa condusă de Bucurel Dârman, Vali Gheorghe are în acest sezon 18 prezențe în tricoul Astrei, în campionat și Cupă, contribuind la calificarea echipei în play-off, respectiv semifinalele Cupei, cu 5 goluri!

Valentin Gheorghe...În cantonamentul din Spania, tricolorii au programate și două jocuri amicale:
– 21 martie, Spania U21 – România U21
Granada, “Nuevo Estadio de Los Cármenes” -ora 18:45 (19:45 în România)
– 25 martie, România U21 – Danemarca U21
Marbella Football Center, ora 18:00 (19:00 în România)
Reprezentativa de tineret a României va fi una dintre cele 12 reprezentative prezente la EURO 2019, în Italia. Adversarii tricolorilor din Spania sunt de asemenea calificați la turneul final care va debuta pe 16 iunie. Țara noastră face parte din Grupa C, alături de Anglia, Franța și Croația. Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în cinci orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde. Danemarca, cel de-al doilea adversar al tricolorilor U21 din stagiul de pregătire din Spania, se află în grupa noastră din viitoarea campanie de calificare, cea pentru Euro 2021.
Lotul final al jucătorilor convocaţi pentru stagiul de pregătire din Spania, programat în perioada 19-26 martie:
Portari: Andrei Ionuț Radu (Genoa FC/Italia), Cătălin Căbuz (FC Hermannstandt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundași: Mihai Butean (AFC Astra), Deian Sorescu (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester/Anglia), Ricardo Grigore (FC Dinamo), Adrian Rus (Sepsi Sf. Gheorghe), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)
Mijlocași: Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Dragoș Nedelcu (FCSB), Lorand Fulop (FC Botoșani), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Valentin Costache (CFR Cluj), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Florinel Coman (FCSB), Carlo Casap (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Valentin Gheorghe (Astra Giurgiu)
Atacanţi: Adrian Petre (Esbjerg fB/Danemarca), Denis Drăguș (FC Viitorul)