Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă, la Snagov, că relaţia cu Gabriela Firea este în refacere şi o discuţie în următoarea perioadă poate să fie benefică, potrivit Mediafax. „Relaţia este în refacere. Din partea mea e deschidere totală. Dacă eu sau PSD trebuie să facem ceva o să facem, dacă trebuie să facă și ea ceva o să facă. Eu cred că o discuţie în perioada următoare nu poate decât să fie utilă”, a spus Liviu Dragnea. Anterior, în timpul discursului din faţa organizaţiei, liderul PSD a transmis un mesaj de pace. „Ne luptăm cu o maşinărie infernală de manipulare care nici măcar nu e construită în România. Aveţi date, cifre doar să le spuneţi. Să uităm supărările şi divergenţele. Deasupra oricărui orgoliu, supărări este destinul acestei naţuni, şi forţa e dată de oameni şi unitatea partidului. Au încercat orice de atât timp să ne dezbine. Faceţi un efort nu fiţi revanşarzi împotriva celor care au fost aici în conducere. Poate şi eu am greşit în relaţia cu Gabi Firea, poate şi ea a greşit, dar eu spun că mă interesează ca toţi cei care suntem în PSD să le ducem la capăt. Este peste orgoliile noastre. Cei care au urechi să audă îi aştept cu braţele deschise”, a spus Liviu Dragnea.