Petre Apostol

La aproape un an de la participarea la Campionatele Europene de Gimnastică Ritmică la junioare, gimnasta ploieşteană Denisa Stoian a revenit la Guadalajara, în Spania, dar, de această dată, în calitate de senioară. Sportiva pregătită de antrenoarele Simona Puiu şi Liliana Băescu, la CSM Ploieşti, se află în primul an de seniorat, fiind născută în anul 2003.
La Guadalajara, Denisa Stoian va fi una dintre cele mai tinere concurente din cadrul World Challenge Cup, o competiţie de anvergură, care adună la start sportive de top, precum Aleksandra Soldatova (din Rusia), Alexandra Agiurgiuculese (sportivă de origine română, care reprezintă Italia) sau Laura Zeng (din Statele Unite al Americii), pentru a numi doar câteva dintre acestea.
Alături de sportiva ploieşteană, pentru România mai concurează şi Sonia Ichim, de la CSM Arad, care este cu un an mai mare decât Denisa, în delegaţia tricoloră regăsindu-se şi antrenoarea Tatiana Novikova şi Ştefania Chiriac, arbitru.
În total, vor participa 45 de gimnaste, reprezentând 25 de ţări. Competiţia va începe de astăzi, cu faza calificărilor, Denisa Stoian fiind repartizată în Grupa B, care va debuta de la ora locală 16:20, gimnasta ploieşteană fiind a 20-a pe lista de start, urmând să evolueze, mai întâi, la cerc, apoi la minge. Mâine, ultima fază a calificărilor în Grupa B va începe de la ora locală 14:00, Denisa Stoian fiind a opta pe lista de start, urmând să evolueze, mai întâi, la măciuci, iar apoi la panglică.
Finalele pe obiecte, la care se califică primele opt sportive de la fiecare obiect în parte, sunt programate duminică, începând cu ora locală 15:00.
De menţionat că deplasarea sportivei ploieştene la competiţie a fost posibilă cu sprijinul Fundaţiei „Preţuieşte clipa”, deoarece oficialii clubului municipalităţii nu au dorit să acopere cheltuielile de participare (aproape 3.600 de lei, conform antrenoarei coordonatoare a secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, Liliana Băescu), din motive greu de înţeles în condiţiile în care s-au cheltuit sume şi mai mari cu participarea unor secţii sportive la competiţii naţionale de juniori sau internaţionale de copii!