- Un simţ al mirosului slab dezvoltat poate fi corelat cu un risc mare de deces. Un studiu realizat la Michigan State University sugerează că adulţii care se confruntă cu limitări ale simţului mirosului pot avea un risc de deces crescut cu 50% în decursul unei decade. Rezultatele studiului nu au fost influenţate de către aspecte precum sexul, rasa sau alţi factori demografici. Totuşi, în mod surprinzător, participanţii care aveau o stare de sănătate mai bună decât ceilalţi au avut un risc mai crescut de deces. „Nu ştim cauza creşterii cu 70% a riscului de deces. Trebuie să aflăm ce se întâmplă acelor indivizi”, a declarat Honglei Choi, potrivit Descopera.
- Tensiunea arterială reprezintă o problemă de sănătate, chiar și dacă depășește foarte puţin nivelul normal de 120/80 mmHg. Cu fiecare ridicare cât de mică peste limita normală, are loc și o creștere a riscului pentru sănătate. Acum 20 de ani, două mari studii iniţiate de Institutul Naţional al Inimii, Plămânului și al Sângelui din Statele Unite, au arătat că tensiunea arterială poate fi sensibil redusă printr-un plan alimentar care implică reducerea aportului de sare, grăsimi saturate, colesterol și grăsimi totale, de cereale rafinate și de zaharuri adăugate, și cu creșterea ponderii fructelor, legumelor și proteinelor, potrivit Doctorul zilei.
- Alimentaţia dezechilibrată, hipertensiunea, stresul şi fumatul sunt factori de risc cunoscuţi pentru bolile cardiovasculare. Însă şi infecţiile de natură bacteriană sau virală pot migra la inimă, cauzând un infarct sau un atac cerebral. Boală infecţioasă, gripa poate avea consecinţe moderate până la severe, afectând uneori şi muşchiul cardiac. Persoanele care au avut gripă au de 6 ori mai multe riscuri să se confrunte cu un atac de cord sau accident vascular cerebral timp de cel puţin 1 an de la infectarea cu virusul gripal, potrivit unui nou studiu, scrie Click.
- Pe lângă oase fragile şi muşchi slăbiţi, deficitul de Vitamina D poate duce la schimbări de dispoziţie, stări de oboseală, dureri cronice şi infertilitate inexplicabilă. Una dintre cele mai cunoscute afecţiuni care apar din cauza deficitului de Vitamina D este asociată cu oasele slabe şi, totodată, cu sănătatea pielii şi părului, ducând la subţierea acestuia, uscarea pielii şi chiar apariţia acneei. În timpul unui studiu recent publicat în Dermatologie şi Terapie, cercetătorii au descoperit o legătură între deficitul de Vitamina D şi subţierea părului pe bază de stres, calviţie, căderea părului, potrivit CSID.
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru web. Dacă continuați să utilizați acest site, vom presupune că sunteți mulțumit de acesta.Ok