Petre Apostol

În Sala Polivalentă din Plopeni, a avut loc, sâmbătă şi duminică, faza semifinală din Campionatul Naţional de Handbal la categoria junioare IV. Printre cele opt echipe calificate s-au regăsit şi trei formaţii prahovene: CSM Ploieşti, Academia Junior Ploieşti şi Activ CSO Plopeni.
În Grupa A au evoluat CSM Ploieşti, HC Activ CSO Plopeni, CSM Bucureşti şi ACSO Pantelimon, rezultatele fiind următoarele:
Activ CSO Plopeni – ACSO Pantelimon 25-15
Activ CSO Plopeni – CSM Bucureşti 22-27
ACSO Pantelimon – CSM Ploieşti 15-26
CSM Bucureşti – CSM Ploieşti 15-14
Activ CSO Plopeni – CSM Ploieşti 17-19
CSM Bucureşti – ACSO Pantelimon 25-17
Astfel, CSM Bucureşti a câştigat grupa, în vreme ce CSM Ploieşti s-a situat pe locul secund, asigurându-şi calificarea la turneul final. Activ CSO Plopeni şi ACSO Pantelimon au completat ierarhia grupei.
În Grupa B au evoluat echipele Academia Junior Ploieşti, Vulturii Bucureşti, CSM Slobozia, CSŞ 6 Bucureşti, rezultatele fiind următoarele:
Vulturii Bucureşti – CSM Slobozia 26-13
CSŞ 6 Bucureşti – CSM Slobozia 42-7
Academia Junior Pl. – Vulturii Buc. 24-22
CSŞ 6 Bucureşti – Vulturii Bucureşti 31-23
Academia Junior Pl. – CSM Slobozia 16-10
CSŞ 6 Bucureşti – Academia Junior Ploieşti 26-10
Astfel, CSŞ 6 Bucureşti şi-a adjudecat prima poziţie, în vreme ce Academia Junior Ploieşti a ocupat locul secund, cele două formaţii obţinând calificarea la turneul final, Vulturii Bucureşti şi CSM Slobozia completând ierarhia grupei.
După încheirea meciurilor din grupe s-au disputat, apoi, şi finalele turneului semifinal. CSŞ 6 Bucureşti a câştigat finala mare, cu CSM Bucureşti, scor 25-22, în vreme ce duelul pentru locul al treilea dintre echipele prahovene a fost adjudecat de CSM Ploieşti, care s-a impus în meciul cu Academia Junior, scor 17-9.
Turneul final este programat să se desfăşoare în perioada 13-16 iunie.