Florin Tănăsescu
Erai cumva în ceea ce se cheamă campanie electorală, Emile? Te aflai pe “Culmile disperării” de teamă că riști să nu mai prinzi înc- un mandat în Parlamentul European, să plângi, vai !, durerea unui neam, Emil Cioran, când ai scris “Lacrimi și sfinţi”?
Să-ţi zic părerea mea de votant care, atunci când e sfătuit să spună, la referendum, “Nu”, el zice “Da”. Ei bine, Cioran Emil, care te-ai certat un pic cu Dumnezeu – iar unii dintre noi, inclusiv eu cu neamul meu, voi crede în “Lacrimi și sfinţi” atunci când, la o răspântie de soartă și de sorţi, o troiţă – atât, doar una – va râde ! Iar undeva, într-o poiană – da, chiar în Poiana lui Iocan – voi vedea nu salcâmul lui Moromete, nici paltinul rusesc, ci un român, fie el beat, dansând de fericire.
Auzi la el! Auzi la tine: “Lacrimi și sfinţi”! Te-ntreb, Emile, în numele societăţii civile, cum se zice acum, de ce sfinţi și nu sfinte ?
“Lacrimi și sfinte?”, adică. Aud ? Că tu ai zis “Individul nu există decât în măsura în care concentrează în el toate durerile, de la zdreanţă până la catedrală”.
Catedrală, de milă, de silă, avem. Dar ce folos? A quoi bon?, îţi traduc în limba ta, în care ai mai spus o chestie care, cândva, m-a pus pe gânduri . Anume, că-n “Noaptea sufletelor triste e întotdeauna trei dimineaţa”.
Poţi să iei cuvântul acolo, la Bruxelles, și să rostești – în românește, nu în franţuzește, răspicat: “Să facem dracului, acum, nu peste o lună, nu peste un an, ceva în contul sufletelor pentru care 365 de zile pe an e mereu trei dimineaţa? Pentru femeile care se roagă să nu aibă parte de ani bisecţi, fiindcă asta înseamnă încă o noapte și încă o zi pline de dor și de tristeţi ? Ele-ngrijesc, poate că știi, poate nu știi – bătrâni.
Trei dimineaţa, Ciorane ! Trois heures apres minuit, pe înţelesul tău de francofon sadea. “Trei ore după miezul nopţii” este și-o piesă de teatru, în care se vorbește despre-o libertate iliuzorie…
Dar, revenind: Știi ale cui sunt dimineţile astea despre care fac vorbire ? Nu, nu-s ale unui băiat cuminte. Sunt ale româncelor care muncesc pe rupte și-n Franţa, și-n Spania și te miri pe unde. De-aia te-ntreb de ce nu “Lacrimi și sfinte” în loc de “Lacrimi și sfinţi” ?
Stimate fost profesoraș de la Brașov, când zic “Lacrimi și sfinte” nu mă refer la fetele de la Apaca (acum bătrâne, părăsite, amărâte, îmbrăcate în haine ponosite, prostite-n anii 90), ci la fetele lor plecate departe, departe…
Mă refer – lume, lume, cu a ta pseudomorală, știu că mă privești cu ură! – și la amărâtele-alea de pe Centura de la Roma, claxonate de tiriști. Și apropo de chestia asta, Emil Cioran, tu te-ai certat un pic cu Dumnezeu, dar nu-mi aduc aminte să fi scris ceva de rău despre Maria Magdalena. Deci, încă am încredere în tine.
Da, te voi vota în clipa în care vei înţelege că vorba proastă a lui Păunescu – “La muncitori mă-nchin, și-apoi la mame” are, din păcate, azi, acoperire.
“Lacrimi și sfinţi”?, Nu!
„Lacrimi și sfinte”, Emil Cioran.
Să ţii minte dacă ajungi în Parlamentul European!
