Lucian Avramescu
Era sfios ca o lumânare spre care dacă răsufli se stinge. Părea, la şcoală, neajutorat în dibuirea răspunsului unor probleme simple. Îşi uita ghiozdanul acasă pentru pretextul unei minciuni credibile. Tema era, vezi doamne, preparată în caietul uitat la domiciliu. Spunea totul rugător, umil, blajin ca o măicuţă de mănăstire care n-a furat în viaţa ei și n-a oropsit cerinţele lui Dumnezeu. Repetent n-a rămas decât o dată și corijent anual.
Politica l-a găsit cu toate examenele nedate, inapt pentru posesia unei diplome de gimnaziu măcar. Supușenia a rămas agăţată de comportamentul lui, iar dacă un mai mare în rang suferea un cârcel, el se apleca să frece zona și să alerge, într-un suflet, la farmacie, pentru un leac și la birt pentru trebuinţa superiorilor de vindecări ale gâtlejului uscat. Util în toate, supus mereu, și-a urcat ambalajul dimpreună cu șefimea pe care o slujea ca nimeni altul.
De la argat al unui grangur judeţean a suit, la subsuoara trebuinţelor acestuia, dimpreună cu el, la București. Aici s-a culcușit lângă uriașa nevoie de supuși și yesmeni a unui șef înnăscut, cu perspective mai ample, pe care l-a slujit în felul lui inconfundabil de a-i căra geanta. N-a contrazis niciodată pe nimeni, spunea sărut-mâna femeii de serviciu și saluta cu ”să trăiţi” portarul sediului politic central.
De la ultimul șef a învăţat discret tupeul, arta minciunii fără a clipi, șmecheriile de furtișag. A cerut voie să se înscrie în partid, primul gest spre consacrarea teribilă a unui instinct. Avea să-i ia locul șefului, pe care l-a turnat metodic unde trebuia și pe care l-a săpat cu dexteritate de gropar. A migrat apoi în alt partid, mai forţos, unde a urmat reţeta dusului sacoșelor și apoi a preluat cu totul partidul, devenit o societate privată, cu unic acţionar. Sfioșenia s-a preschimbat în discurs băţos de la tribună. Așa a ajuns să aibă întotdeauna dreptate și când evidenţele strigau revoltate contrariul. Lipsa diplomelor școlare a fost rezolvată iute, când partidul lui a preluat toate puterile. Așa s-a dus vestea că-i inginer încă de când nu intrase la liceu și militant pentru dreptate din perioada intrauterină.
Azi, mielușelul mediocru, care – școlar – n-a strălucit niciodată în nimic, nici accidendal, ţine discursuri în academie și primește, indiferent, reverenţa unor savanţi care-i cer favorul de a fi îngăduiţi la colţul mesei cu bucate.
Un coleg de hârjoană, din satul lui, l-a apelat pe numele mic, fără prefixul îmbogăţit al funcţiilor, și a fost dat afară din birou cu un șut în dos. Nefericitul nu sesizase metamorfoza și credea că fostul coleg i-a rămas coleg. Învăţat să fie aplaudat de secretare și șoferi, și i-a făcut miniștri. Guvernul e al lui, ţara e a lui, banii, banii mai ales, sunt ai lui.
Anul trecut, din ţara pe care o conduce, au dispărut 36 miliarde euro, sume care ar măsura, zice-se, corupţia, dar circulă zvonul că asta e doar o parte din jaf. În respectiva ţară, situată pesemne pe un continent îndepărtat de istorica și arheologica noastră Europă, pălmașii au fost deprinși să laude hoţia și s-o aleagă prin vot.
