F.T.

Ieri dimineață, poliţiştii din Prahova și cei ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR au derulat două rânduri de percheziții în Prahova, fiind vizați pe de o parte evazioniștii fiscali, iar pe de altă parte – suspecții de tentativă de furt calificat.
În primul caz, oamenii legii au descins la cinci locații – trei din sediile unor societăți comerciale și două la domiciliile unor persoane- pentru definitivarea cercetărilor într-o cauză ce are ca obiect săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor. Trei descinderi au avut loc în Prahova ( două în Ploiești și una în comuna Poienarii Burchii), iar alte două în Capitală.
“Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2013-2014, persoanele bănuite ar fi înregistrat în contabilitatea societății facturi pentru operațiuni care nu au avut la bază activități reale. Facturile, în valoare totală de 387.674 lei, erau emise de trei societăți comerciale de tip <<fantomă>>, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.De asemenea, în aceeași perioadă, persoanele bănuite ar fi creat un circuit financiar fictiv, în vederea disimulării provenienței reale a sumei rulate”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Prahova. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat de către anchetatori la aproape 400.000 de lei, până aseară urmând să fie puse în aplicare două mandate de aducere.
În cel de-al doilea caz, oamenii legii din Ploiești au efectutat patru percheziții la persoane bănuite de tentativă la infracțiunea de furt calificat.
Din probatoriul anchetorilor a reieșit că, începând cu data de 11 mai a.c., persoanele bănuite ar fi încercat să sustragă diferite bunuri din incinta a două societăți comerciale din municipiu. Aceștia ar fi acționat pe timpul nopții, purtând cagule, și pătrunzând prin efracție în sediile societăților comerciale vizate. În niciunul dintre cazuri, aceștia nu au reușit să sustragă niciun bun !
Totuși, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la aproximativ 30.000 de lei ( suma reprezentând daunele cauzate de pătrunderea prin efracție și activitatea de căutare a bunurilor de valoare).
În această speță, trei persoane urmau să răspundă întrebărilor polițiștilor prahoveni.