Lucian Avramescu
Un analist economic, pe nume Grosu, m-a șocat matinal mai tare ca ploaia care nu contenește. Este intervievat și iscodit de blonda de la TVR 1, Monica Ghiurco, o fată cu care împărţeam uneori călătoriile jurnalistice prin nemţiile și americile planetei. Trăim apocalipsa, zice invitatul. Un bombardament de o noapte al rușilor asupra Bucureștilor ar face o pagubă mai mică decât distrugerile aduse României de asasinarea investiţiilor. De 30 de ani n-am spart Carpaţii cu o autostradă. Autostrada asta returna uriașe sume de bani consumate ilegitim. Legam Constanţa de Europa și nu doar.
Se trăiește bine? Doar aparent și doar sezonier. Îl vezi pe Gogu de la trei că vine cu sacoșele pline de mici, cârnaţi și bere zilnic? Dar dacă intri în apartamentul lui observi că și-a vândut calculatorul, și-a vândut multe pentru a-și întreţine mândria de a defila cu sacoșele pline.
Zilnic ne împrumutăm catastrofal, depășind, ca dobânzi, orice grilă admisă în lume. Banii ăștia se rostogolesc zece, douăzeci de ani către copiii care vor deconta cheltuielile. Lipsa cu totul a investiţiilor este o catastrofă. Apocalipsa, zice profesorul, este perfect simbolizată de incapacitatea de a sparge în atâţia ani Carpaţii cu o autostradă. Dacă ne împrumutam s-o facem, banii se întorceau prin investitorii lumii care veneau aici buluc. Acum mâncăm pe datorie.
Pleacă tinerii în lume nu cum pleca unul la neamuri de la Buzău la Vaslui, cu gândul că vine îndărăt în trei luni, ci pleacă de tot. El devine cetăţeanul definitiv al altei lumi.
Râmân pe gânduri și gândurile plâng. Cu alte cuvinte devenim euroromâni fără sufix. Încerc să mă autocontrazic. Așa să fie? Sunt cei care pleacă, și pleacă mulţi, tot mai mulţi, doar europeni, castraţi de calitatea de a mai fi și români?
Alegerile europarlamentare mi-au arătat un român plecat ”definitiv”, dar care a rămas, definitiv și dureros, cu sufletul acasă. Dorul de casa în care s-a născut, dorul de ai lui, dorul, cuvând intraductibil, l-a ţinut la cozile votante, obturate de un partid care știa că nu el va fi votat. Sute de mii de euroromâni, de români mondiali, refuză să uite că s-au născut în ţara asta cu nori mulţi și ploi abundente.
Trăim apocalipsa, zice specialistul în bani. De treizeci de ani n-am făcut o fereastră de autostradă în Carpaţi care ar fi schimbat faţa financiară a României. Am dat doar ciubucuri ce vor fi decontate de copiii neluaţi încă de ape fiindcă n-am investit un leu în regularizarea multelor noastre râuri și pârâuri.
P.S.
La Sângeru, pe Cricovul Sărat, doar câteva persoane civile mai umblă prin noroi în speranţa că-l vor găsi pe băieţelul de doi ani al familiei Pavel Toader, înecat împreună cu ceilalţi trei fraţi ai lui. Preotul Mădălin Moșneanu le-a cumpărat, din banii adunaţi de biserică, sicrie mici, albe, de la Ploiești. A fost greu, îmi spune el, fiindcă firmele nu fac sicrie de dimensiuni mici.
De pe dealul spre Tătaru, antiaeriana trage cu rachete în nori împotriva grindinei. Invenţia ne-a scăpat de grindină în acești ani, dar a uscat gutuii, sensibili la substanţa cu care autorităţile trag în nori și lasă o boală stranie pe roșii. Avem, iată, o armă cu care tragem, aproape inutil, în cer. Fiecare bubuitură costă 30 milioane de lei vechi și a fost, iniţial, o investiţie cu cântec, fiind – cel puţin cea de aici – amplasată într-o zonă cu foste vii și livezi.
Tragem cu rachete scumpe în nori. Cine trage cu nori în noi, fiindcă norii vin și tot vin, iar ugerele lor varsă, peste dealuri, oceane ?
