Cercetătorii de la Universitatea Tulane dezvoltă analgezice care nu creează dependenţă, dar funcţionează ca şi morfină. Acestea diminuează inflamaţia, accelerează recuperarea şi previne recidiva durerii cronice, potrivit eurekalert.org, care preia MedLive.ro.
Morfina şi alte analgezice pe bază pe opiu sunt foarte eficiente în tratarea durerii iniţial, dar studiile au arătat că acestea pot face pacienţii mai sensibili la durere, prelungind disconfortul şi sporind riscul de a avea dureri cronice.
Un nou tip de opioide, dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Tulane, nu are acest efect secundar şi accelerează timpul de recuperare, comparativ cu morfina. De asemenea, noul analgezic este la fel de puternic ca şi morfina, dar nu creează dependenţă.
”Un medicament care împiedică trecerea de la durerea acută la cea cronică ar reprezenta o adevărată descoperire în dezvoltarea medicamentelor pentru gestionarea durerii”, spune James Zadina, profesor de medicină şi autorul studiului.
Specialiştii au testat un nou opioid, numit ZH853, folosind şobolani care aveau dureri inflamatorii şi dureri în urma intervenţiilor chirurgicale. Medicamentul este o variantă procesată a endomorfinei neurochimice, care se găseşte în mod natural în organism.
Cercetătorii au tratat şobolanii fie cu ZH853, fie cu morfină sau cu efectul placebo. Cei trataţi cu morfină, timp de câteva zile, s-au recuperat mai lent, comparativ cu efectul placebo. Acest lucru a fost valabil indiferent dacă morfina a fost administrată înainte sau după leziune, indicând faptul că utilizarea în prealabil a opioidelor ar putea agrava recuperarea.
”Morfina a determinat sistemul nervos central să producă şi compuşi pro-inflamatorii, care au crescut durerea, pe când ZH853 nu a avut acest efect”, spune Zadina.
Când noul medicament a fost testat în aceleaşi condiţii, acesta a accelerat în mod neaşteptat recuperarea, iar în unele cazuri timpul de recuperare a fost redus la jumătate, comparativ cu morfina şi placebo. Într-un grup, durerea a persistat 32 de zile fără tratament, 46 de zile cu morfină şi numai 11 zile cu ZH853.
Mai mult, cercetătorii au efectuat teste pentru sensibilitatea la durere, care ar putea fi mascată de modificări ale sistemului endorfin al organismului în urma unei leziuni. Atunci când ceva provoacă durere, sistemul endorfin al organismului încearcă să contracareze. Dacă este blocat prin stres, durerea de bază poate reveni chiar şi după ce leziunea s-a vindecat.
Cu ZH853, durerea de bază a fost eliminată, nu mascată. De asemenea, a atenuat sau blocat două procese separate care contribuie la trecerea de la durerea acută la cea cronică, la neuroinflamaţie şi la senzibilizarea latentă.
”Cred că este vital să tratăm durerea cronică drept o boală a sistemului nervos, nu să ne axăm doar pe simptome. ZH853 reduce simptomele, dar diminuează şi inflamaţia, astfel că se reduce timpul de recuperare şi este prevenită recidiva durerii”, concluzionează Zadina.