George Marin
Etapa doua a grupelor Campionatului European pentru echipe sub 21 de ani a adus și meciuri interesante, antrenante, dar și unele cam plicticoase.
SPANIA – BELGIA, 2-1, a început rău pentru fundașul dreapta spaniol, Aguirregabiria (numărul 15), care a greșit trei pase în primele 90 de secunde ale meciului, dar a sfârșit bine pentru iberici, care au marcat golul victoriei abia în finalul meciului, în minutul 89.
Primul gol spaniol a fost marcat după câteva cornere, printr-o acțiune care a „mutat” toată defensiva adversă
Spania a arătat că se descurcă greu în fața unei defensive aglomerate, așa cum a fost cea belgiană. Una în care portarul a apărat tot ce a putut apăra…
Belgienii au avansat mai insistent spre poarta adversă în ultimele 20 de minute, însă au fost modești în exprimare. Cu toate acestea, ar fi putut da lovitura de grație cu câteva minute înainte de final, când scorul era 1-1.
ITALIA – POLONIA, 0-1, a fost prima „bombă” detonată. Și tocmai în curtea gazdelor turneului!
Polonia s-a apărat din răsputeri, într-o formulă 1-5-4-1, care, în minutul 70, la un corner al italienilor, s-a transformat în 1-1-8-1. Scopul scuză mijloacele, mai ales când ai 1-0…
Spre final, portarul leșilor a pupat mingea după ce a prins-o. O fi pupat și bara trosnită violent de Pellegrini?
Chiesa va ajunge mare jucător, chiar dacă în acest meci nu a fost lăsat să fie în largul lui.
DANEMARCA – AUSTRIA, 3-1, a fost un meci cam plictisitor după spumoasele meciuri din ajun. Și asta în ciuda golurilor înscrise…
Meciul poate intra la categoria „politically correct”, tactic vorbind, fără a ne gândi la ceva rău, chiar dacă spre final intensitatea a crescut datorită nevoii ambelor echipe de a obține rezultate favorabile.
GERMANIA – SERBIA, 6-1, nu lasă loc de prea multe comentarii. Doar unul singur: Germania emană forță (nu 100% arătată încă). Crește de la tăvălug, la buldozer, la Panzer. Concasează tot ce prinde. Și în acest meci nemții au primit golul de onoare. Poate fi un îndemn pentru viitorii adversari.
ANGLIA – ROMÂNIA, 2-4. Am avut portar, ei nu. Am avut apărare, ei mai puțin. Am marcat ce am avut, ei nu. Am avut echipă, ei au avut individualități.
FRANȚA – CROAȚIA, 1-0, s-a constituit într-un fel de antrenament pentru francezi.
Ajutată și de golul marcat rapid, Franța nu a jucat la capacitate maximă, dar nu a lăsat impresia că s-ar putea împiedica, în ciuda șutului în bară expediat de croați, spre final.
Căpitanul francez, Tousard (numărul 6), are o viziune deosebită asupra jocului. Nu iese la rampă, nu primește ovații, dar este întotdeauna poziționat unde trebuie, chiar dacă faza nu se desfășoară în apropierea lui. Să îl vedem azi, contra României…
Sfertul de oră în care infarctul s-a „interesat” de inima mea!
Mai era o jumătate de oră până să înceapă meciul nostru cu Anglia de la Europeanul de tineret. Vorbesc la telefon cu un amic, înfocat fan și colecționar de piese legate de Petrolul, și îmi exprim gândul negru că ghinionul englezilor din finalul meciului cu francezii s-ar putea întoarce în norocul lor tocmai acum, când echipa României începe adevăratele examene ale maturității. O maturitate a tinereții…
Alung acest gând. Ia stai! Anglia nu a avut noroc atunci când Franța a ratat două lovituri de pedeapsă? Ba da! Atunci, sus inimile!
Sufăr la ratarea lui Ivan, sufăr că am pornit bine de tot dar fără să marcăm, sufăr că mijlocul nostru începe să fie blocat, sufăr când văd că ultimele minute ale primei părți sunt duse de ai noștri abia suflând, alergând sub ritmul în care începuseră. Timp în care Anglia presează, presează, presează. Dar noi rezistăm strângând din dinți. Până când?
Mă pomenesc scrâșnind din dinți de cum se reia jocul după pauză. Încă nu găsim cheia, soluția adecvată. Nu putem sta tot timpul în presiunea engleză. Am avut noroc cu apărarea, am avut noroc cu zburătorul Radu în poartă, cu Ștefan refuzând golul de pe linia porții. Dar trebuie să inventăm și noi ceva. Pușcaș e cam izolat, Ivan și Man dau oarece semne de oboseală, iar Hagi – Ianis, desigur – e prins în chingi.
Mai este un sfert de oră și încep a face calcule: trei puncte cu croații, unul cu Anglia, unul cu Franța. Ajung? Nu, nu cred. Deunăzi socotisem că ne trebuie șapte puncte pentru a fi siguri că vom continua turneul. Iată că sunt oprit subit din calcule de penaltiul clar obținut de ai noștri. Totuși, sunt agitat. Pușcaș va trage tot în stânga portarului sau va schimba colțul? Desigur că englezii au văzut meciul de acum trei zile. Nu, Pușcaș nu schimbă colțul, iar englezul este trimis „după țigări”. Este 1-0 pentru noi.
Caut fila cu clasamentele grupelor pentru a vedea dacă șase puncte ne pot fi suficiente. Abia apuc să văd cum „covrigul” trimis de Gray se strecoară între bară și mâna lui Radu, care, cred eu, a plecat un pic cam târziu spre balon, fiind mascat de mulțimea de jucători aflată în careu.
Nu mai am ce calcula. Este 1-1 și este ca la început. Am condus doar trei minute. Unul s-a dus cu bucuria de la gol și cu galbenul luat de Pușcaș pentru că și-a dat tricoul jos… Hagi, Hagi, bine! Acum! mă trezesc vorbind singur în fața televizorului când Tomori – acesta da nume de englez! – se împleticește în minge , Ianis o preia și îl lasă pe Henderson să o urmărească cu privirea până în fundul plasei. E 2-1 pentru noi și mai avem cinci minute. Unul se mai duce cu bucuria în fața tribunei galbene, plină de ai noștri. Gata, îmi zic, am câștigat! Nu apuc să termin gândul că Abraham strecoară mingea pentru 2-2. Mă sufoc și nu îmi vine să cred! Ufffff! Când să zici hop! – ai căzut la loc în baltă.
Acum îmi este teamă de mai rău. În timpul adițional s-ar putea întâmpla ceva. Da, se întâmplă! Dar la poarta englezilor. Henderson scapă în poartă mingea șutată de Coman. Avem 3-2! Măcar pe acesta să nu îl pierdem! Infarctul este pe aproape. Șoptește insinuant că el a aranjat deja cu Caron, barca este pregătită, apa Styx-ului nu este deloc învolburată, se poate trece ușor… Face cu ochiul la bara lui Abraham, ne mai trage de mânecă la șutul lui Gray, dar Radu apără. Du-te de aici, infarct, și lasă loc bucuriei!
