Giorgiana Radu24
Cazul fetiței de opt ani din Baia de Aramă a revoltat societatea românească. Cum era și firesc, un val uriaș de emoție și empatie a iscat drama copilului abandonat pe care, acum, asistenți maternali, părinți adoptivi și autorități se războiesc. Ceea ce s-a întâmplat vineri, în județul Mehedinți, când Sorina a fost smulsă de lângă cea pe care o considera mama ei, arată încă o dată nepriceperea funcționarilor din instituțiile abilitate. Oricare ar fi adevărul, indiferent care dintre ei a „încălcat legea” în acest caz, un singur lucru este cert: toți cei implicați se fac vinovați pentru modul barbar în care fetița a fost ridicată de lângă asistentul maternal.
Da, fetița nu a fost luatăpur şi simplu, a fost ridicată cu mascați, așa cum se procedează în cazul pușcăriabililor. ANPDC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie), DGASP (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului), asistentul maternal, executorul judecătoresc, fiecare dintre aceștia a acționat în funcție de interesul propriu, fără a se gândi o clipă la confortul sufletesc al copilului, la șocul emoțional suferit. L-au tratat ca pe un obiect pe care-l muți din dormitor în sufragerie, ca pe un bagaj pe care-l transferi din tren pe vapor. O asemenea schimbare presupunea o minuțioasă pregătire a copilului, care nu se face într-o zi-două, și nici într-un ceas-două. Chiar dacă mediul în care avea să ajungă era peste nivelul celui în care crescuse, fetița urma să părăsească de fapt ceea ce pentru ea însemna universul familial. Era firesc să nu-și dorească să plece.
Nefiresc a fost modul în care asistentul maternal a ales să influențeze copilul, spunându-i că organele interne urmau să-i fie scoase. Cum să-i spui așa ceva unui copil, mai ales unuia care te considera mamă? Înțeleg că femeia a refuzat adopția de două ori. Atunci, care să fi fost motivul – cel financiar, atât de des evocat în adopțiile de copii – pentru care aceasta a complicat și mai dureros drama fetiței?
După ce peste 100 de familii din România au refuzat s-o adopte, și când în sfârșit s-a găsit una care să-i ofere stabilitate, a apărut marea problemă. Au venit funcționarii statului care n-au știut să managerieze situația. N-au fost capabili să înlesnească transferul fetiței dintr-o familie în alta, ba dimpotrivă s-au comportat ca niște brute, ca niște vânători care încolțeau o fiară.
S-au demarat anchete care nu vor rezolva nimic. Comisiile cercetătoare vor ajunge la concluzii, vor fi transmise comunicate stufoase, vor da vina unii pe alții, se vor face declarații pretențioase pentru publicul surescitat. Până când vara, trecerea timpului, va stinge încet-încet clocotul oprobiului public. Nicio anchetă, nicio demisie sau demitere nu vor rezolva problema esențială. Trauma suferită vineri de copila de opt ani nu va putea fi ștearsă din memoria ei afectivă, chiar dacă acum apare zâmbind în fotografii alături de noua familie.
Zbuciumul acela de animal hăituit o va urmări mult timp de acum înainte. Anchetele se desfășoară, televiziunile vorbesc, ziarele scriu, dar fetița va crește, purtând în ea, dincolo de ”consilierea psihologică”, trauma asta care se va vindeca greu, greu, greu sau niciodată!
