Autorităţile locale din Comarnic anunţă că vara acestui an va fi una cu adevărat culturală. Astfel, după succesul înregistrat în anii 2004-2005 și, ulterior, în 2018 – anul centenarului Marii Uniri, Asociația culturală ”Lespezi-2004” Comarnic continuă tradiția și organizează, în perioada 12 – 14 iulie, a patra ediție a ”Zilelor Culturale de la Schitul Lespezi” – cea mai veche așezare (1661) de pe zona superioară a Văii Prahovei – In memoriam scriitorilor Martha Bibescu și Stelian Tăbăraș. Potrivit organizatorilor, la aceste evenimente culturale vor participa scriitori, poeți, grupuri corale, folcloriști, flautiști, elevi, tineri și adulți, care vor interpreta, din creațiile proprii, piese de teatru, scenete, dansuri artistice și populare, precum şi din opere clasice, tradiționale și moderne. Totodată vor fi vernisate expoziții de pictură, fotografii de epocă și cărți din literatura beletristică. De asemenea, în cadrul manifestărilor – organizate cu sprijinul Primăriei orașului Comarnic- vor avea loc lansări de carte la care vor participa şi reprezentanţi ai unor edituri din țară.
În cadrul acestor manifestări, se va desfășura şi ediţia a doua a concursului literar ”Martha Bibescu” , prin care o tânără poetă, ori un tânăr poet – limita de vârstă fiind 30 de ani – care nu au publicat până acum un volum o pot face, în urma jurizării de către membrii unui juriu de specialitate, prin sponsorizarea editării acestuia de către Asociația Culturală ”Lespezi-2004” Comarnic. Manuscrisele vor fi trimise până la data de 11 iulie 2019, orele 12.00, prin Poșta Română, la adresa: Comarnic, Cartier Poiana, nr. 287, județ Prahova, cod poștal 105700, destinatar: Ciutacu Vasile.
Pentru o totală corectitudine, manuscrisele trimise vor purta un motto, iar alăturat, într-un plic, se va menționa identitatea autorului, însoțită de o copie xerox de pe C.I sau buletinul de identitate.