Zeci de lucrări n-au putut fi evaluate nici măcar cu nota doi!

N. Dumitrescu

Emoţiile absolvenţilor de clasa a VIII-a, deopotrivă ale părinţilor şi profesorilor lor, s-au risipit ieri, la ora prânzului, când au fost anunţate, oficial, rezultatele Evaluării Naţionale. În Prahova, au fost înscrişi în clasa a opta 6.600 de elevi, dintre care în jur de 5.400 de elevi s-au înscris pentru susţinerea acestui important examen de la încheierea ciclului gimnazial. Practic, 5.405 au participat la proba de Limba şi literatura română şi 5. 399 la cea de Matematică – restul elevilor fie au rămas corigenţi, fie nu au dorit să se înscrie la aceste probe de concurs. Rezultatele făcute publice, ieri, pe site-ul Ministerului Educaţiei au arătat că 12 elevi prahoveni au obţinut, la acest examen, media generală 10, nota maximă la ambele materii de concurs fiind obţinută de către şase elevi din Ploieşti, patru din Câmpina, dar şi de o elevă de la Şcoala gimnazială din satul Gornet şi de o alta – din oraşul Boldeşti-Scăeni. Au fost, însă, şi lucrări care, după ce au fost corectate, au primit nota 3, 2, chiar şi nota 1, ultimele medii la acest examen, obţinute de patru elevi prahoveni, fiind de… 2,77.

evaluare nationala1Nota maximă – 10, aşa cum a apărut, ieri, pe site-ul Ministerului Educaţiei, a fost obţinută de către 12 elevi prahoveni, respectiv: Coman I. Irina Larisa, de la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu” din Câmpina, Ilie M. Lorena Ioana – Colegiul Naţional “Mihai Viteazul “Ploieşti, Ionescu V. Iris – Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu” Câmpina, Mincu MD. Tania Maria – Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu” Câmpina, Neacşu MD. Andreeea Maria Ştefania – Şcoala Gimnazială Centrală din Câmpina, Nedelcu M. Marina Elena – Colegiul Naţional “Nichita Stănescu” Ploieşti, Nicolae C. Elena Diana – Colegiul Naţional “L.L. Caragiale” Ploieşti, Păunescu D. Maria Cornelia – Şcoala Gimnazială, comuna Gornet, Popescu SŞ. Denisa Ioana- Colegiul Naţional “I.L. Caragiale” Ploieşti, Tabără A. Andrei Cristian – Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Ploieşti, Vasile C. Victoria – Şcoala Gimnazială nr. 2 Boldeşti-Scăeni, Vlăduţă C. Aida Ştefania – Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Ploieşti. De altfel, potrivit unor informaţii obţinute de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, la Evaluarea Naţională, nota 10 la disciplina Limba şi literatura română a fost obţinută de 74 de absolvenţi, iar la Matematică – de 81 de absolvenţi. De asemenea, se pare că pentru majoritatea dintre cei care s-au prezentat la aceste examene, subiectele la proba de Limba şi literatura română au fost mai accesibile, în comparaţie cu cele de la Matematică, dovadă fiind chiar notele. Astfel, la prima probă – cea de Limba şi literatura română, au fost înregistrate 1.314 note între 9 şi 9,99 ( la Matematică au fost doar 422 de astfel de note), 1.328 de note între 8 şi 8, 99 ( la Matematică s-au înregistrat 632 de astfel de note), 953 de note între 7 şi 7,99 (la Matematică au fost 798 astfel de note). Cum era de aşteptat, însă, au fost destui elevi care au luat şi note sub cinci, dar şi note de 2, 3 şi chiar nota 1! Astfel, lucrările a 24 de elevi au fost evaluate, la Limba şi literatura română, cu note între 1 şi 1,99, acelaşi punctaj obţinând şi alţi 76 de absolvenţi la proba de Matematică. Cea mai mică medie – de 2,77- a fost obţinută de către patru elevi.
Rezultatele la Evaluarea Naţională au fost făcute publice, ieri, şi la fiecare centru de examene din judeţ, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, până ieri, la ora 20.00, putând fi depuse şi eventualele contestaţii. Rezultatele finale, după aceste contestaţii, vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune, probele fiind monitorizate audio-video. Media generală obţinută la evaluarea naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.