Violeta Stoica

Primăria Ploiești a ajuns din nou, din câte se pare, la fundul sacului cu… juriști, având în vedere propunerea pe care o va face edilul Adrian Dobre, în cadrul ședinței de mâine a consilierilor locali ploieșteni. Acesta a întocmit un proiect de hotărâre pentru achiziționarea de către municipalitate de servicii juridice specializate, respectiv de avocați care să reprezinte Primăria Ploiești în cinci procese aflate pe rolul instanțelor prahovene.
În trei dintre procese, Primăria Ploiești are calitatea de pârât, iar în celelalte două – de reclamant. Pe rolul Tribunalului Prahova se află un proces în care Primăria Ploiești a fost dată în judecată de societatea de construcții Strabag SRL, în dosarul cauzei respective solicitându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 12,169.001,55 de lei reprezentând contravaloarea unor costuri suplimentare suportate de către asocierea Strabag – Aquila Construct în cadrul unui contract de lucrări. Tot la Tribunalul Prahova se mai află pe rol un proces în care o altă societate de construcții – SC Tancrad SRL – a dat în judecată municipalitatea ploieșeană pentru a recupera o sumă totală de circa 8 milioane de lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a unor facturi, dar și aferente nedeblocării la scadență a garanției de bună execuție la terminarea lucrărilor.
Tribunalul Prahova mai are pe rol și un alt proces, în care reclamant este SC John Evans SRL (fostul chiriaș de la Stadionul Ilie Oană), iar pârâți sunt Clubul Sportiv Municipal Ploiești și Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești, în acest caz fiind vorba despre o acțiune prin care se solicită obligarea pârâților menționați, în solidar, la plata unei sume totale de circa 1,5 milioane de lei, drept compensare a investițiilor făcute la stadionul Ilie Oană.
Celelalte două procese pentru care primarul Adrian Dobre dorește să angajeze avocați pentru reprezentare în instanță sunt deschise la cererea Primăriei Ploiești, aceasta având calitatea de reclamant. În primul, vizați sunt Curtea de Conturi a României, cu intervenienți RASP Ploiești și TCE Ploiești. În al doilea proces, reclamantul Primăria Ploiești solicită instanței de judecată de la Tribunalul Prahova obligarea pârâtei Asociația Construzioni Dondi Spa – CF Thymian Holding GmbH și SC Tahal Romania SRL la executarea lucrărilor aferente unor situații de lucrări din anii 2012 și 2013, precum și la obligarea asocierii de firme respective la plata sumei de 389.335,20 de lei reprezentând cantități de lucrări neexecutate, plus majorările de întârziere, în cazul în care lucrările nu vor fi executate.