Petre Apostol

Secţia de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, de care se ocupă antrenoarea coordonatoare Liliana Băescu (arbitru internaţional) şi antrenoarea Simona Puiu, continuă să formeze sportive spre înalta performanţă, în pofida dificultăţilor pe care le traversează.
Faptul că la CSM Ploieşti se realizează progrese la nivel sportiv s-a observat şi la Campionatul Naţional de Junioare Mici, desfăşurat la Constanţa, săptămâna trecută. Avându-le ca exemplu pe colegele lor mai mari, ajunse în loturile naţionale de senioare (Denisa Stoian) şi de junioare (Miruna Ciocîrlan, Sabina Enache, Anisia Drăgan), Elena Murărescu, Antonia Nuţă şi Eva Popescu au realizat un salt valoric important faţă de ediţia anterioară a campionatului (urcând chiar şi 35 de poziţii în ierarhie), dar şi faţă de performanţele înregistrate în primăvară (obţinând cu aproape două puncte mai mult).
Dintre cele trei sportive ploieştene din concurs, cea mai bună performanţă i-a aparţinut Elenei Murărescu, gimnastă care a ratat pentru 0.05 puncte medalia de bronz în finala de la panglică.
Rezultatele sportivelor pregătite de antrenoarele Simona Puiu şi Liliana Băescu au fost următoarele:
– Elena Murărescu – locul 9 la individual compus (14 la coardă, 9 la cerc şi 4 la panglică);
– Antonia Nuţă – locul 11 la individual compus (13 la coardă, 10 la cerc şi 9 la panglică);
– Eva Popescu – locul 22 la individual compus (20 la coardă, 33 la cerc şi 22 la panglică).
„Felicitări, mândrelor, suntem bucuroase că progresaţi, că sunteţi ambiţioase şi vă doriţi, asemeni nouă, să atingeţi performanţe din ce în ce mai mari! Pentru că victoria nu înseamnă întotdeauna să fii primul. Victoria este atunci cand ai devenit mai bun decât ai fost”, a menţionat coordonatoarea Liliana Băescu, la finalul concursului.