După ce a pierdut, la începutul lui iunie, meciul cu Edy Ruiz (Spania), în cadrul galei SAS GYM Legendele Piramidei din Bucureşti, ploieşteanul Amansio Paraschiv revine în ring mult mai repede, la box, de această dată! Reîntoarcerea la “prima dragoste” pentru luptătorul ploieştean se va petrece în Gala de box ”Noaptea Spartanilor 2”, care are loc mâine, la Timișoara, de la ora 19.00. Amansio Paraschiv (un meci – o victorie la box profesionist) va da piept cu bulgarul Teodor Boyadjiev. afis - noaptea spartanilor
”Main event-ul” galei este lupta dintre Flavius Biea și ”Pantera din Mexic”, Jesus Gurrola, în staful pugilistului nostru urmând să se afle şi antrenorul emerit ploieştean Titi Tudor! Cei doi vor lupta pentru centura intercontinentală IBA la categoria semi-mijlocie. La gală va fi prezent și fostul campion mondial Mihai Leu.
În cadrul galei vor mai boxa și alți campioni români: Cătălin Paraschiveanu (18 meciuri – 17 victorii şi o înfrângere), Daniel Corbeanu (un meci – o victorie, prin KO), Eronim Arădoaie (şase meciuri – toate câştigate), Eduard Gafencu (un meci – o victorie, prin KO), Robert Cristea (30 de meciuri – zece victorii şi 20 de înfrângeri), englezul Anesu Twala (cinci meciuri – patru victorii şi o înfrângere) şi Daniel Bădulescu (un meci – o victorie, prin KO).
În ring, la Timişoara, va mai urca un ploieştean, Ionuţ Trandafir Ilie, care va lupta cu Cătălin Paraschiveanu, un puglist român stabilit în
Anglia.