Lucian Avramescu
Sub fusta strâmtă și despicată la spate a doamnei Dăncilă, premierul scos din mâneca fără dungi (la vremea respectivă) a sultanului Dragnea, s-au cuibărit, unul câte unul, greii PSD. Stau înghesuiți, ca sub o cloșcă prea mică pentru buzunarele lor prea mari, prea doldora de gologani, prea ca în România, țara care și-a fabricat în ritm record miliardari, din țărâna egalității comuniste. Ca o cloșcă primitoare, madam Dăncilă îi trage ușor, cu ciocul, cu mângâieri de dădacă, la căldurică, promițând discret c-o să le fie, ca mereu, cald. Unii spun că Dăncilă e proastă de-a dreptul.
Presa, absentă la marile coțcării, e atentă la micile ciupeli gramaticale. Dacă doamna Dăncilă zice, chinuită de un subconștient buclucaș, sex în loc de CEx sau flex, toate domnișoarele cu microfon se umezesc în ecrane de o încântare, sancționând și făcând cu ochiul amantului nevăzut. Celelalte buclucuri, grele, fără atingere cu bancul, cu bășcălia, cu flecăreala de uliță, rămân neatinse de vigilența celei de- a nu știu câta puteri în stat. Eu nu cred că doamna Dăncilă, adusă ca o amazoană din Videle, via Bruxelles, călare pe un cal alb, cu escortă galonată, e proastă. Dacă pare prostuță, cum se arată adesea, cu ghidușii de găinușă de baltă, e pentru că a deprins un rol și-l joacă fără cusur. Chiar virgulele dintre subiect și predicat, care-i sunt atribuite, îi prind bine în fața unui popor pesedist pus s-o voteze în acest weekend și care nu se arată insultat de chestiunile burgheze ale
gramaticii. Doamna Dăncilă va câștiga mai tare decât dacă ar fi alergat singură, cu riscul de a ieși pe locul doi.
S-au aliniat la start, unul Pleșoianu, băiat cu coadă legată la ceafă, anecdotic în prestația politică, același care n-a ratat să se înscrie și pentru Cotroceni și, de ieri, Șerban Nicolae, pesedist de Dunăre, înțeleg, celebru prin pumnii pe care-i dă în gură ”sorosiștilor” care ies cu copiii în brațe să spună în piață că nu e bine și că eliberarea de sub presiunea dosarelor de corupție a politicienilor e ultima mineriadă pe care ar mai putea s-o suporte poporul român. Șerban Nicolae vrea să arate, prin rimă, că pesediștii nu au doar fustă, ci și gogonele. Expresia masculinității sale a fost strigată viril zilele trecute în agora Parlamentului și pe străzile, mai largi sau mai sfrijite, ale televiziunilor. Agitația sa indică dubla ambiție de a prelua partidul și Cotrocenii, la grămadă. Potul se arată însă mare, cred eu, pentru numele pe care și l-a clădit avocatul în timp, autostrivit de o găunoșenie agresivă.
Eu cred, chiar cu riscul pierderii unui pariu – cu toate că subiectul nu intră în grijile mele fundamentale – că madam cloșcă va strânge sub umbrela fustei sale preponderent albe, ca un steag de luptă care se predă oricui și în primul rând barosanilor din partid, voturile abundente care o vor scoate președinte de pesediști.
