În cantonamentul Petrolului din Turia încep să sosească și jucătorii străini! După un sezon 2018-2019 în care ”randamentul” jucătorilor străini transferați a fost dezastruos, schimbându-se 7-8 jucători de peste hotare degeaba, fără vreun fel de eficiență, de această dată se speră la cu totul altceva! Primul venit – un mijlocaș de 30 de ani, Derlis David Meza Colli, nimeni altul decât fratele jucătorului de la CSU Craiova, Meza Colli. Un mijlocaș cu cetățenie italiană și paraguaiană (țara de baștină), pe care l-a vrut și Mircea Rednic, la Dinamo, acum un an, un fel de globe-trotter, care, până la cei 30 de ani, a schimbat o ”duzină” de echipe, azerii de la Neftchi Baku fiind ultima sa ”haltă”. Petrolul
A mai trecut prin Grecia, pe la Atromitos, Giannina, Ethnicos, Messiniakos, Italia (Cesena și Pavia), Uruguai (Cerro Porteno), Qabala și Neftchi Baku – Azerbaidjan!
Acesta a ajuns de ieri în cantonamentul Petrolului, unde, astăzi, antrenorul Flavius Stoican și președintele Marius Stan așteaptă alți Petrolul1străini! Poate, de data aceasta, nu… străini de fotbal!

Meciuri în plus

Altfel, petroliștii au efectuat primele antrenamente la Kızılcahamam, o așezare amplasată la 975 metri altitudine și la circa 90 de minute de mers, cu autocarul, de aeroportul din Ankara.
Pentru cel de-al doilea cantonament al verii, „lupii” și-au stabilit cartierul general la Patalya Thermal Resort, hotel de 4 stele, aflat în mijlocul unei păduri, locul ideal, așadar, pentru ca elevii lui Flavius Stoican să se pregătească
în liniște în următoarele aproape două săptămâni.
La scurt timp după sosire, petroliștii au efectuat și un prim antrenament, coordonat de către preparatorul fizic Radu Vasilcan, urmând ca să intre în ritmul de cantonament, alternând zilele cu câte două ședințe, cu cele rezervate jocurilor de verificare. Primul test se va desfășura astăzi, de la ora 17.00, la Bolu, în compania lui Fatih Karagumruk, grupare promovată, în această vară, în cel de-al doilea eșalon din Turcia. Ca o noutate, pe lista adversarelor din acest stagiu s-au mai adăugat două nume, Menemen Beledyespor (13 iulie) și Adanaspor (21 iulie), ambele formații de ligă secundă în Turcia, astfel încât numărul meciurilor amicale va crește la șase.