N.D.

Efectele schimbărilor climatice încep să se vadă de la o zi la alta, cât de mult s-a modificat vremea dovedind-o inclusiv faptul că nici măcar anotimpurile nu mai sunt cum au fost odată! Astfel, dacă în urmă cu mai bine de două săptămâni şi teritoriul României a fost traversat de aerul cald saharian, ei bine, de la începutul acestei săptămâni, senzaţia este că se apropie, brusc, toamna. Mai mult, aproape de jumătatea lunii lui Cuptor, la cotele cele mai înalte chiar a şi…nins! Astfel, ieri, la ora 9.00, la Vârful Omu, stratul de zăpadă măsura 3 cm, fiind destul de frig, termometrele înregistrând minus 0,5 grade C, două ore mai târziu încălzindu-se un pic şi ajungând la 0,0 grade C (sursa foto – facebook Meteoplus). Şi la Sinaia a fost, ieri, vreme ca pentru început de sezon rece, la Cota 1.500, la ora 9.00, termometrele înregistrând 6,8 grade C, iar la ora 12.00 – 8,5 grade C. Nici în alte zone ale judeţului, în care temperatura este monitorizată prin intermediul staţiilor meteo ale ANM, ieri dimineaţă nu părea că e zi de iulie, la ora 9.00, la Câmpina, fiind înregistrate 14,8 grade C, trei ore mai târziu, respectiv la ora 12.00, urcând la 18, 1 grade C. Şi la Ploieşti a fost, ieri dimineaţă, destul de răcoare, la ora 9,00 fiind înregistrate doar 16,1 grade C, în condiţiile în care, în urmă cu mai bine de două săptămâni, la aceeaşi oră erau aproape 26 de grade C.