Vă vine să credeți sau nu vă vine să credeți, hârtiile vorbesc: serviciile de expertizare tehnică și financiară a stației de epurare neterminate a municipiului Ploiești au ajuns să fie evaluate la 869.000 de lei, adică la 183.000 de euro!
Ceea ce înseamnă că doar documentația necesară pentru stabilirea condițiilor în care se află noua (deja învechita?) stație de epurare, lăsată neterminată prin anul 2013, ar costa cât o casă în centrul Ploieștiului!
Una peste alta, situația stației de epurare care ar fi trebuit să fie finalizată de vreo 10 ani rămâne neclară, după atâta amar de ani în care fie au fost procese nefinalizate (dar câștigate de Primăria Ploiești), fie se tot încearcă parafarea unui contract destinat expertizării a ceea ce se află pe șantierul abandonat din zona de est a municipiului.
Acum, la peste doi ani de la prima lansare a unei proceduri de achiziție pentru efectuarea expertizei tehnice și financiare, pornită de la sume minore, s-a ajuns la imensa valoare de 869.000 de lei fără TVA.

În mai puțin de o lună, se î1-photo-3mplinesc șase ani de când stația de epurare zace nefinalizată în zona de est a municipiului Ploiești. Clădirea care ar fi trebuit să preia apele uzate din Ploiești încă din anul 2013 se află chiar în apropierea stației de epurare vechi, îmbătrânite, care nu mai face față cerințelor actuale de mediu, dar nici nu mai are capacitatea de a prelua apele reziduale provenite dintr-un oraș în care rețeaua de canalizare s-a extins sistematic de la mijlocul secolului trecut încoace.
În anul 2006, conducerea de atunci a Primăriei Ploieşti a considerat necesar să înceapă tratativele pentru construirea unei noi staţii de epurare. În anul 2008, s-a semnat un contract cu un consorţiu care a început construirea acestei staţii de epurare, contract parafat de municipalitatea ploieşteană şi de Ministerul Mediului, o mare parte din fonduri urmând a proveni de la acest minister. Însă banii care ar fi trebuit să vină de la Ministerul Mediului nu au mai venit, pentru că fondurile pentru obiectivul de la Ploiești ar fi trebuit să fie mutate către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, instituţie care a preluat toate aceste investiţii. Lucru care nu s-a mai întâmplat, ajungându-se la un proces care s-a finalizat în urmă cu ceva vreme.

De atunci, a început nebunia tentativelor de contractare a unor servicii de expertizare tehnică și financiară a clădirilor neterminate și a utilajelor existente acum pe șantierul abandonat în urmă cu șase ani.1-photo-4Pornită de la 25.000 de lei, expertiza a ajuns să fie estimată la 869.000 de lei fără TVA, ceea ce înseamnă, cu o simplă comparație, că evaluarea stării actuale a clădirilor și a instalațiilor de pe șantier costă cam cât o casă în centrul municipiului Ploiești!
Poate că în condițiile financiare oferite de autoritatea contractantă, Primăria Ploiești, la depunerea ofertelor – ce vor fi deschise la finalul acestei luni – se vor prezenta și experți capabili să rezolve această problemă care trenează de ani buni.