Florin Tănăsescu
Inculpatul Lucian Blaga are avocat din oficiu. În sala de judecată – rumoare. Poetul e acuzat de făcute și nefăcute. Dumnezeu neadevărat din Dumnezeu adevărat este și el prezent. Se uită absent în zare.
– Acuzatul, ignorantă instanţă, e mut și, pe deasupra, și prost. A vorbi cu el despre filosofia vremurilor noi, e ca și cum te-ai lovi de-un zid, găsește scuza avocatul din oficiu. (Iar inculpatul glăsuiește “Căci eu iubesc…”).
Clasa proletară strigă: – Dom’ procuror, a zis ceva. A zis că iubește. Înseamnă că e “pește”. E traficant de dracu’ știe ce. Probabil de idei.
– Bă, ce antecedente ai la viaţa ta? Că n-oi fi sfânt! Nu există sfinţi pe pământul ăsta din Grădina Domnilor, în care au fost tăiate aripile îngerilor.
Muștele, care roiau peste cadavrul tribunalului poporului, tac. Așteaptă un răspuns. Crinii au împietrit. Nu mai respiră. Doar se miră ! E lung momentul în care crinii nu respiră: 30 de ani ! Iar ţara-i de duhoare plină. O ramură de gând bate la fereastra sălii de judecată. Poetul o vede. Și-ngână: “Căci eu iubesc și flori și ochi…”.
Judecătorul râde. Și strigă la grefier: – Băiete, facem o pauză de o ţigară. Inculpat, fumezi ?
Blaga tace. Rămâne în boxa acuzaţilor și se roagă la Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat: “ M-agăţ de tine, Poezie, să trec cu bine puntea humii”.
– Ce mă ? Vrei să te spânzuri în celulă ? Nu, dai socoteală pentru ce-a ajuns această ţară. Acest popor care și-a pierdut orizontul din cauza unor deștepţi ca voi. Din cauza spaţiilor barbiliene în care unul a văzut Ilene Cosânzene. Din cauza Rigăi Crypto care avea vise erotice cu Lapona Enigel. Ţărișoara asta dragă, devalizată de Arghezi care vinde cireșe la poartă fără certificat de provenienţă. Câtă demenţă !
– “Și flori, și ochi, și buze și morminte!”, mormăie Blaga. Da’ cine să-l audă în Grădina Domnilor, unde se taie de zor aripile îngerilor ?
Ședinţa se reia. Judecătorul: – Să intre următorul. Numele ?
– Ciobănașul mioritic.
– Bă, tu ești mort sau ba ? Te-au căsăpit ungurii sau ai supravieţuit ?
– Încă trăiesc, în conturul unei ţări, în Grădina Domnilor în care se taie, zilnic, aripile îngerilor. Voi, românii, încă n-aţi avut timp și de mine.
– Iete-te bă la el ! A devenit și ăsta filozof. Ia zi, dacă mori, unde vrei să te-ngropăm ?
– La Săpânţa, dacă se poate.
Blaga tresare. Cândva, acolo a plantat o floare. Și- a mai făcut ceva: a băgat în pământ, de vie – asta da crimă! – ”mirabila sămânţă”. Ca să-renvie o ţară pe jumătate moartă.
– Ca să clasăm dosarul ăsta aflat pe stoc de 30 de ani, eu zic să-i îngropăm pe toţi, cum zice ciobănașul ăsta, la Săpânţa, tună judecătorul.
Poporu-i de acord. Curg știrile pe bloguri, pe Facebook, la televizor. E rost de un omor! Ajung la Cimitirul Vesel –
singurul, cândva, viu – într-o ţară în care latră câinii a pustiu. Muștele roiesc. Acolo, stupoare ! Totul e betonat și se construiește o parcare. Clopotniţa vorbește românește: “Am scos ţara din noroaie”.
Pe la răscruci sunt multe, e chiar inflaţie de cruci de la Săpânţa, care pleacă. Cu trenul, cu autobuzul sau taxiul. Doar una rămâne de căruţă. Și face semn la “Ia-mă nene !”
Muștele roiesc. Mirabila sămânţă moare. Ţara duhnește. Crinii se sufocă.
Românie, puf de păpădie !
