Nicoleta Dumitrescu
Cazul de la Caracal care, de la o zi la alta, este învăluit într-un amalgam revoltător de mister şi mari semne de întrebare fără răspuns, a răscolit şi a scos la iveală tot soiul de dedesubturi care, din păcate, au legătură şi cu ceea ce ar trebui să se numească bunul mers. Bunul mers al unei comunităţi locale de exemplu, extins, firesc, şi la cel de la nivel de ţară. Iar toată această analogie a plecat de la faptul că, da, s-a ajuns la ceea ce s-a ajuns şi din cauza faptului că unii au închis ochii, alţii nu şi-au făcut datoria pentru că fie nu au ştiut, fie pentru că le-a fost lene să se mişte şi să se acţioneze, dar, mai ales, pentru că s-a considerat că încă se mai poate să se meargă aşa.
Aşa însemnând, în proporţii aproape egale, punerea în aplicare a două zicale celebre : „lasă-mă să te las” şi „o mână spală pe alta”. Pentru că a fost vorba despre un asemenea caz sensibil, başca faptul că este an electoral, politicienii cu funcţii s-au grăbit să anunţe căderi de capete, inclusiv în direct sau pe facebook, modificări, care mai de care, cu termene limită, schimbări legislative etc. Dacă pentru unii s-a considerat că toate acestea reprezintă doar începutul, alţii sunt de părere că, de fapt, schimbarea ar trebui să fie cu totul altundeva. Şi anume la politizarea excesivă a tot şi toate, care ar trebui să dispară, dar despre care nu se vorbeşte deloc, deşi se ştie despre ea şi a fost acceptată cu ochii închişi de toţi cei cu funcţii. Dacă sunt destui cei care îşi pun întrebarea : Oare cum s-a ajuns aici ?!, la fel de mulţi sunt însă şi aceia care consideră că tocmai trecerea timpului a făcut ca unele lucruri – a se citi beneficii – să li se cuvină, fără ca, neapărat, să fi avut şi vreo contribuţie.
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la revoluţia din decembrie 1989… O viaţă de om, cât două ale adolescentei care şi-a găsit sfârşitul într-un mod atât de tragic la Caracal. Plecând însă de la acest caz, cele trei decenii scurse par că, anul acesta, ar fi reactivat şi un soi de rotiţă a întoarcerii în timp, în contextul în care stai să te întrebi cum de s-a ajuns ca valori precum corectitudine, adevăr, modestie, pricepere, conştiinciozitate să fie înlocuite cu mediocritatea, lipsa de respect, incompetenţa etc. etc, văzute în toate domeniile şi pe toate palierele de funcţii.
E la fel de adevărat că, anul acesta, mai mult decât oricând, a început să se vorbească, pe şleau, despre acest aşa zis-transfer. Însă, niciun politician sau partid care a girat acest lucru nu a ieşit în faţă şi nu l-a recunoscut, anunţând că, de mâine, lungul şir de X şi Z vor părăsi funcţiile călduţe, oferite doar pe criterii pur politice. În alte ţări, în schimb, se poate, un exemplu fiind Franţa, unde, în cazul parlamentarilor, au fost interzise angajările pentru „familia apropiată”, adică soţ, iubit, părinţi, copii.
Un exemplu care ar trebui aplicat şi în România, mai ales că, se ştie, deşi nu se recunoaşte, cazurile de angajare pe ochi frumoşi, de partid, au plecat de sus în jos. În acest context, având în vedere faptul că anul acesta sunt alegeri prezidenţiale, iar anul viitor – cele locale şi parlamentare, ar fi de aşteptat ca în scop electoral să fie anunţat că, gata, nu se va mai apela la pile de partid pentru ocuparea celor mai călduţe funcţii de la stat ?
Greu de spus, pentru că „familiile apropiate” par că s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie!
