Petre Apostol

Federația Română de Handbal a dat publicității regulamentele privind desfășurarea campionatelor de juniori, ediția 2019-2020, care vor avea loc după acelaşi sistem din sezonul anterior.
Astfel, în faza preliminară, echipele înscrise vor fi repartizate în grupe geografice, meciurile urmând să înceapă în weekendul 7-8 septembrie și se vor încheia în luna decembrie. Primele trei clasate din aceste grupe vor participa mai departe în grupele principale „Valoare”, iar cele clasate pe locurile 4, 5 și 6 – în grupele principale „Speranță”, fază de consolare.
De menţionat că s-a recurs, totuşi, la o modificare, cu privire la modul de joc. Astfel, cerința privind apărarea avansată obligatorie în prima parte a meciului a fost extinsă, din sezonul viitor, și la juniorii II, după ce fusese implementantă, încă din ediţia anterioară de campionat, la categoria juniori III.
De asemenea, de remarcat faptul că vor fi menținute cerințele de talie, echipele care le îndeplinesc urmând să primească bonificaţii.
La fel ca în sezoanele precedente, turneele finale se vor disputa pe teren neutru, în perioada mai-iunie 2020. Data limită pentru transmiterea către Federaţia Română de Handbal a cererilor de înscriere în campionat este 16 august.