F. T.

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, aflat în patrulare, a surprins în flagrant, pe raza localității Florești, două persoane care sustrăgeau motorină din rezervoarele autotrenurilor pe care acestea le conduceau.
Potrivit unui comunicat de presă al IJJ Prahova, “la fața locului au fost găsite două recipiente din plastic cu capacitatea de 30 de litri fiecare, ce conțineau produs petrolier cu aspect și miros specific de motorină”.
Janadarmii au întocmit acte de sesizare a poliției pentru comiterea infracțiunii de furt.
Numărul cazurilor în care conducătorii de tiruri sunt prinși furând motorină depășește astfel cifra de 30, ultima speță de acest gen cu care s-au confruntat jandarmii prahoveni întâmplându-se la începutul lunii iuie a.c., în zona localității Albești.