Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în anul 1650. A fost de neam georgian (ivirean) sau caucazian. După ieşirea din robia turcă, a învăţat caligrafia, pictura, sculptura şi limbile greacă, arabă, turcă.
Este adus în Ţara Românească în jurul anului 1690, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Ajunge conducătorul tipografiei de la Bucureşti în 1691. În anul 1696 este numit egumen al Mănăstirii Snagov. Aici va întemeia o nouă tipografie.
În anul 1705, este ales episcop al Râmnicului, iar în 1708 devine mitropolit al Ţării Româneşti. A tiparit 30 de cărţi în limba greacă, 22 în română, una în slavonă, 6 slavo-romane, 2 greco – arabe, una greco-romana şi una greco-slavo-romană, în total 63 de cărţi. Ele au fost tipărite la Bucureşti, Snagov, Râmnic şi Târgovişte.
Didahiile (28 de predici rostite în cursul ahipăstoririi sale la diferite sărbători) l-au facut să fie considerat cărturarul care a vorbit cea mai frumoasă limbă română dintre cărturarii epocii sale.
Acuzat că ar fi avut legături cu austriecii şi că ar fi uneltit împotriva lui Nicolae Mavrocordat şi a turcilor, a fost arestat. Patriarhul ecumenic l-a caterisit şi a fost condamnat la exil în Muntele Sinai. Turcii care îl duceau spre locul exilului l-au ucis pe drum, iar trupul său a fost aruncat în râul Tungia, lângă Adrianopol. Propunerea canonizării mitropolitului Antim Ivireanul a fost făcuta în şedinţele Sfântului Sinod din 23-25 mai 1916. Sentinţa de caterisire a fost ridicată în vremea patriarhului ecumenic Athenagoras, pe 8 martie 1966.Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor pe 21 iunie 1992.