„Uvertura Cubană”, „Rhapsody in Blue” pentru pian şi orchestră de George Gershwin şi „Suite Pastorale”, „Espana”, rapsodie pentru orchestră şi „Joyeuse Marche”, de Emmanuel Chabrier, se regăsesc în programul concertului de mâine, 14 noiembrie, de la ora 19.00, de la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti. Orchestra simfonică, la al cărei pupitru dirijoral se va afla maestrul Radu Postăvaru, îl va avea invitat pe pianistul Daniel Goiţi. Daniel Goiţi este profesor universitar şi şef catedră Pian-Orgă al Facultăţii de Interpretare Muzicală, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. A obţinut diploma de licenţă secţia pian la aceeaşi instituţie în 1990 şi diploma de absolvire la Hochschule der Kunste Berlin, Germania, în 1994. De-a lungul carierei sale a câştigat numeroase premii şi distincţii, printre care se regăsesc titlul de Laureat al Seratei Muzicale TV Bucureşti şi titlul de Visiting-Artist-Teacher oferit de University of Alabama (S.U.A). Ca solist concertist şi alături de diverse ansambluri camerale, Goiţi are în palmaresul său peste 300 de recitaluri şi 200 de concerte cu orchestră, colaborând cu toate orchestrele simfonice naţionale dar şi din străinătate. La concertul de mâine, biletele, în valoare de 25 de lei (întreg), 15 lei (pensionari) şi 5 lei (elevi/studenţi) se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii, la Agenţia Teatrală, la standul special amenajat în hipermarketul Cora – AFI Ploieşti şi online, pe www.filarmonicaploiesti.ro.