V. Stoica

Cele 43 de focare de pestă porcină africană confirmate în 10 localități din județul Prahova, în acest an, au fost stinse în mod oficial, potrivit informațiilor furnizate de către directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, Mihai Terecoasă.
Șeful DSVSA Prahova a precizat și că au fost ridicate restricțiile sanitare veterinare privind circulația porcilor vii din exploatația comercială din comuna Gherghița, ca urmare a stingerii focarului de pestă porcină africană din comuna Olari. Pe de altă parte, însă, rămân deschise cele opt cazuri de pestă porcină africană la mistreț, pentru că, în asemenea cazuri, legislația în vigoare precizează în mod expres că focarele pot fi închise abia după 2 ani de la confirmare.
Mihai Terecoasă arată că, după stingerea oficială a focarelor de pestă, în toate gospodăriile în care a fost confirmată boala, vor fi introduși câte doi porci “santinelă”, astfel încât să poată fi testată eficiența acțiunilor de dezinfecție efectuate în gospodărie și prezența sau absența virusului. La circa 45 de zile de la introducerea porcului-santinelă în gospodăriile afectate de pesta porcină, medicii veterinari vor recolta probe de sânge pentru efectuarea examenului serologic pentru a se afla dacă mai există vreo urmă a virusului pestei porcine africane la animalele respective.
Ieri, la Instituția Prefectului, a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Prahova (CLCB), în care reprezentanții DSVSA Prahova au prezentat situația la zi a pestei porcine africane pe teritoriul României, precum și în județul Prahova.
Pe de altă parte, având în vedere că, în luna decembrie, sacrificarea porcilor în gospodărie și transportarea cărnii de porc sunt la ordinea zilei, s-a luat decizia de a realiza un nou plan de măsuri pentru a preveni apariția de noi focare de pestă porcină africană în județul Prahova.