Fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat, ieri, la opt ani și șase luni, iar cei trei patroni ai clubului au primit câte 11 ani și opt luni de închisoare cu executare, în dosarul „Colectiv”. De asemenea, George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi două luni de închisoare, potrivit Hotnews. Decizia nu este definitivă.
Pedepse cu închisoare au primit și administratorul firmei de artificii, Daniela Niță, condamnată la 12 ani și opt luni, pirotehnistul Zaharia Viorel, condamnat la nouă ani și opt luni în spatele gratiilor, pirotehnistul Moise Marian, condamnat la 10 ani, patronul firmei de artificii, Cristian Niță, la trei ani și jumătate de închisoare. Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea și Ramona Moțoc, au primit pedepse cu închisoare de șapte, respectiv trei ani.
De asemenea, condamnate au fost și firma clubului Colectiv și cea de artificii.
Totodată, judecătorii au stabilit plata mai multor daune morale. Este vorba despre 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părţile civile Enache Cristina Ionela şi Enache Eleonor (victimă ENACHE DIANA ELENA); 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă Enache George Daniel (victimă ENACHE DIANA ELENA); 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părţile civile Epure Marius şi Epure Mirela Florina (victimă EPURE ANDA IOANA); 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila Epure Paula (victimă EPURE ANDA IOANA); 5. 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părţile civile Fieraru Romeo şi Fieraru Angela (victimă FIERARU IONUŢ VALENTIN); 1.000.000 lei reprezentând daune morale către fiecare dintre părţile civile Popescu Valter și Popescu Anișoara(victimă POPESCU IONUŢ COSTIN); 300.000 euro reprezentând daune morale și 20.000 lei reprezentând daune materiale către partea civilă Palada Silvia (victimă PALADA RADU); 1.500.000 lei reprezentând daune morale şi 5.000 lei reprezentând daune materiale către fiecare dintre părţile civile Simion Ion şi Simion Maria (victimă SIMION ALEXANDRU CĂTĂLIN); 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părţile civile Vârlan Ion şi Vârlan Maria (victimă VÂRLAN LAURENŢIU MARIAN); 150.000 euro reprezentând daune morale şi 6.881,24 lei reprezentând daune materiale către partea civila Vârlan Alexandra Roxana (victimă VÂRLAN LAURENŢIU MARIAN).
De asemenea, și pentru celelalte victime s-a dispus plata daunelor morale, în valoare de sute de mii de euro.
Și Spitalul Clinic de Urgenţă, de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti ar urma să primească 1.399.209,36 lei, bani care reprezintă cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate, precum şi cele referitoare la persoanele vătămate în raport de care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Spitalul clinic de Urgență București ar urma să primească 1.558.495 lei, Spitalul Universitar, 732.941,49, Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Bucureşti, 73.779,45 lei, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti, 484.312,79 lei, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, 703.696,98 lei, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” Bucureşti, 728.099,86 lei, Spitalul de Arși, 219.818,35 lei.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 10 zile.
În 30 octombrie 2019, s-au împlinit 4 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un an şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.
De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-şi îngriji rănile.