Un număr de 1,4 milioane operaţii de cezariană au fost efectuate în Uniunea Europeană în 2017, potrivit datelor publicate ieri de Oficiul European de Statistică (Eurostat) şi preluate de Agerpres.
În 2017, cele mai frecvente operaţii de cezariană s-au înregistrat în Cipru (54,8% din totalul născuţilor vii), România (44,1%), Bulgaria (43,1%), Polonia (39,3%) şi Ungaria (37,3%).
În schimb, cele mai puţine operaţii de cezariană în 2017 au fost în Finlanda (16,5%), Suedia (16,6%), Estonia şi Lituania (ambele cu 19,4%) şi Franţa (19,7%).