Echipa națională de handbal feminin a României la categoria tineret (U20) va disputa, la finalul acestei săptămâni, două meciuri de verificare, împotriva selecționatei Cehiei, partidele urmând să aibă loc în București.
Cele două meciuri sunt programate astăzi, de la ora 20:00, și mâine, de la ora 16:00, în Sala Agronomia din Capitală.
Pentru această acţiune, antrenorul principal al echipei tricolore, ploieşteanul Dragoş Dobrescu, a convocat şi o jucătoare de la formaţia divizionară Activ Prahova Ploieşti, anume Roxana Beşleagă (în foto, nr. 77). Născută în septembrie 2000, Roxana evoluează pe postul de centru, aceasta fiind convocată şi la alte acţiuni precedente ale lotului naţional de tineret.
Despre selecţia realizată, antrenorul Dragoş Dobrescu a declarat: „Am încercat să facem un lot care să ne permită să descoperim alte jucătoare. Avem câteva jucătoare tinere în echipă, iar la meciurile acestea vom încerca să definitivăm lotul pentru anul viitor (n.n. – când va participa la Campionatul Mondial de Tineret, organizat de România), pentru că din ianuarie vom intra în linie dreaptă. Vrem să luăm cele mai bune jucătoare, pe cele mai în formă. Vrem să le vedem pe toate la lucru în aceste două meciuri, vreau să văd mai multă agresivitate și colaborare în apărare, îmi doresc să creștem ritmul de viteză pe faza a doua și cât mai puține greșeli. Pe atac ne dorim mai multă eficacitate, în final să fie sănătoase la finalul celor două meciuri”.
Lotul României pentru meciurile cu selecţionata similară a Cehiei este următorul:
Portari: Diana Ciucă (SCM Râmnicu Vâlcea), Sara Rus (CNE Râmnicu Vâlcea), Ana Maria Dulgheriu (CSM Slatina)
Extreme stânga: Marina Ilie (Rapid București), Roberta Stamin (SCM Râmnicu Vâlcea)
Interi stânga: Patricia Moraru (”U” Cluj), Andreea Bujor (CSM Corona Brașov), Andreea Târșoagă (CSM Târgu Mureș)
Centri: Andreea Popa (Minaur Baia Mare), Roxana Beșleagă (Activ Prahova Ploieşti)
Interi dreapta: Iuliana Nițescu (Dinamo București), Rebeca Necula (”U” Cluj)
Extreme dreapta: Andra Moroianu (Gloria Bistrița), Gabriela Vrabie (HC Zalău)
Pivoți: Ștefania Jipa (CSM București), Mirabela Coteț (HC Dunărea Brăila), Andreea Ailincăi (CNE Râmnicu Vâlcea), Diana Șamanț (Gloria Bistrița)
Staff tehnic: Dragoș Dobrescu (antrenor principal), Valeriu Costea (antrenor secund), Ildiko Kerekes Barbu (antrenor cu portarii), Adrian Ionescu (kinetoterapeut).

„Turneul Suporterilor”, organizat de CS Activ

Clubul Sportiv Activ Prahova Ploiești, în colaborare cu Consiliul Judeţean Prahova, organizează, cu prilejul sfârșitului de an, la Sala Sporturilor „Olimpia”, un eveniment demonstrativ destinat iubitorilor handbalului, intitulat „Turneul Suporterilor”. Evenimentul va avea loc mâine, începând cu ora 11.00, iar intrarea este liberă.
Sunt programate trei meciuri de handbal, între Echipa Bufniţelor (jucătoare ale formaţiei din Divizia A), Echipa Suporterilor şi Echipa Consiliului Judeţean.
Turneul va debuta, de la ora 11.00, cu partida dintre Echipa Bufnițelor şi Echipa Suporterilor Activ Prahova Ploiești. De la ora 11.45, Echipa Consiliului Județean Prahova va întâlni Echipa Bufnițelor, urmând ca, la ora 12.30, să aibă loc confruntarea dintre Echipa Suporterilor Activ şi Echipa Consiliului Județean Prahova.
De menţionat, totodată, că, în această seară, de la ora 18:00, tot în Sala „Olimpia”, echipa Activ Prahova Ploieşti va disputa un meci amical cu una dintre formaţiile fruntaşe din Liga Naţională (locul 4) – SCM Gloria Buzău.