F.T.
Seismele care parcă se înmulțesc pe zi ce trece au angrenat, în ultima perioadă, pompierii de la Inspectoaratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova în tot mai multe acțiuni de pregătire a populației în caz de calamități naturale.
Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Raluca Vasiloaie, în perioada 24 – 28 octombrie, efectivele de angajați ai instituției au efectuat 33 de exerciții de alarmare și evacuare, fiind angrenate în operațiuni aproape cinci mii de persoane ! Simulările au fost făcute la locurile de muncă ale angajaților unor societăți comerciale, precum și la unități de învățământ din județ.
De asemenea, în perioada amintită, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Prahova a efectuat și acțiuni de informare și instruire a edililor din unele primării din Prahova în legătură cu procedurile care trebuie respectate în caz de seism.
Purtătorul de cuvânt al instituției ne-a mai confirmat, de asemenea, că, în perioada imediat următoare, efective de salvatori de la ISU Prahova vor participa, la București, la un exercițiu de amploare, care va viza intervenția în cazul unui cutremur de amplitudine mare, care ar afecta Capitala și localitățile limitrofe…
Reamintim că, în ceea ce privește Ploieștiul, în martie a avut loc o primă simulare majoră în cazul producerii unui cataclism, în parcarea de la “ Carrefour” – cu participarea pompierilor, a jandarmilor, a STS-ului etc. De altfel, în zona respectivă a fost stabilit și locul în care trebuie să se strângă salvatorii în eventualitatea unui asemenea dezastru major. Alegerea respectivei parcări a fost motivată de faptul că acel perimetru se află în apropierea DN 1, deci reprezintă un nod rutier care va permite accesul şi al altor forțe din județele limitrofe, mai ales în condițiile în care pe teritoriul județului se găsesc obiective precum Barajele Paltinu și Măneciu, Rafinăria Lukoil etc.