A fost introdusă o nouă infracţiune: omisiunea de a da date
Ieri, prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat majorarea pedepselor pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii răspândirii epidemiei, dar şi pentru falsul în declaraţii, privitor la epidemia de coronavirus, potrivit Agerpres.
„Am luat o măsură importantă de modificare a Codului Penal, privitoare la infracţiunile care se petrec în contextul epidemiei de coronavirus, în care am decis majorarea pedepselor pentru falsul în declaraţii, privitor la epidemia de coronavirus. (…) Există mai multe situaţii: situaţia în care un cetăţean revine dintr-o ţară, unde există un număr de cazuri şi fie trebuie să intre în carantină, fie trebuie să intre în izolare. Aceşti cetăţeni trebuie să completeze o declaraţie, iar în cazul în care comit un fals şi nu spun adevărul – din ce ţară vin, din ce localitate vin – astfel încât autorităţile să poată să ia decizia corectă – fie decizia de intrare în carantină, fie decizia de izolare la domiciliu – vor suferi consecinţele legii. Înseamnă că ei comit o infracţiune, infracţiune care va fi pedepsită cu închisoare”, a arătat Orban, în cadrul unei declaraţii de presă.
El a menţionat că au fost majorate pedepsele pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii răspândirii epidemiei.
„Cine nu respectă carantina, cine nu respectă măsurile care sunt dispuse de autorităţi, de DSP, de asemenea trebuie să ştie că i se va întocmi dosar penal. Nu putem accepta ca cetăţenii iresponsabili care sunt în situaţia de a fi izolaţi la domiciliu sau în carantină să nu respecte aceste decizii ale autorităţilor, să umble liber în societate şi să rişte să îmbolnăvească cetăţenii români. Datoria primordială a Guvernului este să apere sănătatea cetăţenilor. Pentru a apăra sănătatea cetăţenilor români vom lua măsuri oricât de dure, pentru a-i pedepsi pe aceia care nu respectă deciziile şi regulile stabilite”, a declarat prim-ministrul. Potrivit lui Orban, a fost introdusă şi o nouă infracţiune: omisiunea de a da date.
„În cazul în care, de exemplu, în cursul unei anchete epidemiologice cineva nu dă informaţii complete privitor la persoanele cu care a intrat în contact, încercând să protejeze pe unul sau pe altul, se consideră că este o omisiune în furnizarea de informaţii corecte către autorităţi. Şi în această situaţie se poate constitui dosar penal”, a explicat premierul.