• Și apicultorii pot depune solicitări pentru sprijin financiar

N. D.

Centrul Județean al Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Prahova a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru cantitățile utilizate în trimestrul patru din anul trecut, respectiv perioada 01.10 – 31.12.2019, în sectorul vegetal, zootehnic și cel de îmbunătățiri funciare.
La nivel național, suma totală care urmează să fie achitată este de 117.306.130 de lei – pentru o cantitate de motorină totală de 61.873.579,800 de litri – care va ajunge la 13.050 de beneficiari. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 de lei/litru. La nivelul județului, potrivit informațiilor primite de la APIA Prahova, anul trecut au depus cerere de sprijin pentru ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură 322 de fermieri. Totodată, APIA Prahova a mai anunțat că, recent, au fost publicate în Monitorul Oficial și detaliile legate de Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022, valoarea sprijinului financiar în acest caz fiind de 150.628 mii de lei, din care suma de 75.314 mii de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Cei care vor să solicite sprijin financiar pot transmite, prin intermediul mijloacelor electronice, la Centrele judeţene APIA, cererile de intenție însoțite de documentele justificative, formularul solicitării și alte informaţii detaliate despre accesarea Programului Naţional Apicol fiind postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro. ”Solicitanţii care vor depune cererea de intenție doar pentru măsurile A1-A5 pot să depună cererea de plată prin care se va solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie până la data de 26 mai 2020. Cererile de plată pentru toate măsurile prevăzute în actul normativ se vor depune până la termenul limită, care este de 1 august 2020. Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și a comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar”, se arată într-un comunicat de presă al APIA Prahova. De menționat faptul că, anul trecut, de prevederile Planului Național Apicol, respectiv de sprijin financiar, au beneficiat 209 apicultori prahoveni, suma totală acordată acestora fiind de 611.344, 86 de lei.