Părinţii îşi pot lua zile libere şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, au decis ieri deputaţii, prin adoptarea proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, potrivit Agerpres.
Conform proiectului, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanţelor şcolare, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţamânt şi a unităţilor de educaţie antepreşcolară, ca urmare a stării de urgenţă decretate în condiţiile legii.
Potrivit unui amendament, prin excepţie, în anul 2020 aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la finalizarea cursurilor şcolare aferente semestrului II. Pot beneficia de aceste prevederi părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.
Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect de lege, care a fost adoptat de Senat.