Sezonul 2019-2020 la handbal se îndreaptă către un final și în România, astăzi, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal, urmând să se decidă modul în care se vor încheia competițiile naționale. În urma șendițelor de consultare de săptămâna trecută, dintre conducătorii forului național și cluburi, 24 dintre cele 27 de formații din Liga Națională (feminin și masculin) doresc încheierea sezonului fără să se mai joace.
De asemenea, sunt multe șanse ca viitorul sezon să înceapă cu 16 echipe la start. La nivelul primei ligi s-a convenit să nu retrogradeze nimeni, rămâne însă de gestionat o problemă destul de delicată: promovarea! Iar printre echipele aflate în cursa pentru un loc în primul eșalon se regăsește și singura reprezentantă prahoveană din competiția feminină: Activ Prahova Ploiești.
În momentul întreruperii, opt echipe de la masculin și alte opt echipe de la feminin aveau șanse de promovare. Departajarea acestor echipe pentru două locuri la masculin, respectiv trei locuri la feminin este foarte greu de efectuat, având în vedere că în ambele întreceri s-a jucat în patru serii. Apoi, echipele nu au disputat același număr de meciuri și, mai ales, au existat diferențe între serii, din punct de vedere valoric. Iar în varianta propusă de federație ar promova formațiile cel mai bine clasate în Divizia A după întocmirea clasamentului pe modelul norvegian (număr de puncte împărțit la număr de meciuri).
După ultimele reglementări ale Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății privind desfășurarea activităților sportive în perioada imediat următoare, a devenit evident că în luna iunie nu se mai poate juca handbal. Astfel, s-a propus ca meciurile de promovare să se desfășorae la începutul sezonului 2020-2021, în iulie sau august. Majoritatea grupărilor din Ligile Naționale nu au avut de obiectat, atât timp cât nu sunt implicate în turneele de baraj (cele de la prima ligă), iar opt echipe din Divizia A, dintre cele 16 cu șanse de promovare în Liga Națională, ar fi de acord cu această propunere.
La feminin, Activ Prahova Ploiești, HCF Piatra Neamț, Știința București, Crișul Chișineu Criș și CSM Tg. Mureș s-au declarat de acord să joace promovarea în deschiderea următorului an competițional. CSU Neptun Constanța a fost de acord, de asemenea, dar numai dacă „se vor juca nu doar turneele semifinale, final și baraj, ci toate etapele rămase de disputat”. Dintre aceste formații, HCF Piatra Neamț și Știința București au susținut că se supun deciziilor FRH. Neptun Constanța, echipa de pe locul 3 în ierarhia coeficienților, nu știe în acest moment ceva concret legat de finanțare, pentru că bugetul este în funcție de proiect. În schimb, Activ Prahova Ploiești, CSM Tg. Mureș și Crișul Chișineu Criș doresc ca departajarea să se facă pe teren, pentru că modelul norvegian nu le avantajează și nici nu reflectă adevărata valoare a echipelor. Și au și finanțare pentru Liga Florilor. CSM Galați și Dacia Mioveni (lideră în serie cu Activ, care din toamnă va avea și o arenă nouă) s-au pronunțat în favoarea închiderii sezonului. Cele două formații sunt și pe locurile 1-2 în clasamentul coeficienților, fiind urmate de Constanța și Știința București.
Despre această situație, clubul ploieștean și-a prezentat punctul de vedere, astfel: „Inițial, ne-a bucurat propunerea Consiliului de Administrație al FRH privind disputarea Turneului Final între cele 8 echipe aflate pe locurile calificabile, pentru că astfel s-ar fi aplicat principiul fair-play-ului și al egalității de șanse. Până la urmă, aceasta este esența în sport. Acesta a și fost punctul nostru de vedere, exprimat în cadrul videoconferinței cu reprezentanții FRH. C.S. Activ Prahova-Ploiești ar avea bugetul și resursele necesare pentru a promova în Liga Națională, dacă ar avea șansa să demonstreze luptând pe teren. Evident, ne-am opus pentru înghețarea campionatului și aplicarea modelului norvegian, întrucât respectivii coeficienți, în opinia noastră, nu reflectă valoarea din teren”.