Bogdan Toader, președintele CJ Prahova și al PSD Prahova, s-a arătat dezamăgit de răspunsul negativ primit de la Comisia pentru Avizarea Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei Ploiești, în urma solicitării făcute pentru transmiterea meciului de sâmbătă seară al echipei Petrolul: „Mi-am dorit, așa cum v-am spus în data de 2 iulie, să organizăm un eveniment de proiecție cinematografică astfel încât să transmitem meciul FC Petrolul Ploiești – Fotbal Club Rapid în centrul orașului, în parcarea dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ, pentru a îi susține pe lupii galbeni așa cum merită!
Deși am fi respectat toate normele de protecție în vigoare, așa cum au făcut-o și cei din Arad (conform fotografiilor de mai jos), Comisia pentru Avizarea Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice ne-a dat AVIZ NEGATIV… Concluzia mea este că la alții se poate, la noi nu! Era un eveniment important pentru fotbalul prahovean și sper să ne bucurăm cât mai repede de FC Petrolul Ploiești în Liga I!”.

meci2