Un anunț îngrijorător a fost făcut în urma cu puțin timp de către IPJ Prahova. „În cursul zilei de 10 iulie a.c., un polițist din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Secția 2, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.
Astfel, pe lângă măsurile luate zilnic pentru protecția personalului (modificarea programului de lucru, testarea temperaturii corporale, utilizarea materialelor de protecție și dezinfectare), comanda inspectoratului a dispus de urgență aplicarea unor măsuri suplimentare pentru dezinfectarea spațiilor de lucru și a mijloacelor auto, în vederea prevenirii răspândirii virusului. În același timp, o anchetă epidemiologică este în desfășurare, pentru a se stabili persoanele cu care polițistul a intrat în contact”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.