George Marin

Nu mai este un secret pentru nimeni că, în condițiile zilei de astăzi, orice competiție sportivă este la voia întâmplării în ceea ce privește desfășurarea ei. Chiar dacă o programezi, nu știi dacă nu cumva DSP și alte seturi de inițiale vin și spun „stop” cu doar câteva ore înainte de prezumtivul start. Toată lumea invocă protocoale. Bune și acestea, nimic de zis, cu condiția să nu frizeze absurdul. Bunăoară, Federația Română de Handbal anunța deunăzi că la programatele turnee de calificare pentru prima divizie nici măcar presa nu va avea acces! Lucru absolut de neconceput în alte țări, unde competițiile de sală se desfășoară cu spectatori! Număr limitat, ce-i drept, dar cu spectatori! Din acest punct de vedere, România este, cu adevărat, o țară specială. Una care așteaptă o minune pentru a deveni o țară normală!
O minune s-a petrecut pe site-ul Federației Române de Box! După îndelungă vreme a apărut un anunț. Nu unul care să ne cheme la sală, ci unul care ne anunță amânarea Campionatelor Naționale Feminine, inițial programate începând cu 30 august, la Eforie. De la CS Petrolul Ploiești se miza pe participarea Luciei Petrache, iar CSM Ploiești ar fi prezentat șase fete, dintre care nu ar fi lipsit Livia Botică, Georgiana Bănică și Isabela Pârvu, cele care ținteau medaliile cele mai strălucitoare. Fetele ploieștene (foto) erau gata de luptă, dar acum sunt nevoite să mai aștepte gongul de start. Deși FR Box nu pomenește nimic de o posibilă dată de debut a competiției, am aflat că se vorbește de 10 octombrie, Eforie rămânând locație certă, dacă nu cumva va mai interveni ceva. Tot la capitolul zvonuri marcăm intenția FR Box de a organiza Campionatele Naționale pentru pugiliști sub 22 de ani (Under 22) la data stabilită în calendarul, 14 septembrie, cu „lipirea” fazelor nedisputate ale Campionatelor Naționale pentru Tineret, stopate în martie. Așadar, ar fi posibil ca ringul giurgiuvean să fie ocupat de pugiliști în luna septembrie.