N. D.

Prahovenii care doresc să vadă, pe viu, la ce nivel pot fi duse prin intermediul artei tradițiile populare românești, sunt așteptați la acest sfârșit de săptămână la Grădina Botanică de la Bucov. Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, prin Centrul de Ecologie și Antropologie, organizează, în cadrul manifestărilor de ecologie și antropologie „În armonie cu natura”, un eveniment de promovare a tradițiilor și meșteșugurilor din zona Izvoarele- Măneciu -Cheia, județul Prahova. Deschiderea manifestării va avea loc mâine, la Grădina Botanică Bucov, care este secție a muzeului menționat. Astfel, între orele 10.00-19.00, prahovenii sunt invitați să admire meșteșugarii și creațiile lor, îndemânarea și talentul acestora fiind completate și de o serie de momente folclorice susținute de soliști vocali și instrumentali. Manifestarea este organizată în cadrul unui proiect realizat de Centrul de Ecologie și Antropologie al Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova, grant sponsorizat de Rafinăria Petrotel – Lukoil. De precizat că respectivul centru funcționează în stațiunea montană Cheia, înființarea acestuia, în primăvara acestui an, având ca obiectiv cunoașterea și protejarea patrimoniului natural al zonei, precum și punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial, tradițiile și obiceurile locale.