N. Dumitrescu

 

La o săptămână după ce ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că serviciile publice judeţene pentru permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor vor organiza 26 de sedii secundare şi în alte localităţi, pe lângă cele existente în municipiile reşedinţă de judeţ, punctul de lucru din Prahova a devenit deja operaţional. Oficial, în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Prahova, din cadrul Instituției Prefectului, sediul secundar de lucru din municipiul Câmpina funcţionează începând de ieri. Activitatea se desfăşoară în incinta sediului Poliţiei din cel de-al doilea municipiu al judeţului Prahova, accesul persoanelor realizându-se pe bază de bon de ordine. Potrivit programului de lucru deja anunţat, în anumite zile ale săptămânii se vor desfăşura o serie de activităţi specifice acestui serviciu, printre care şi cele care vizează eliberarea de dovezi înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi plăci cu numere de înmatriculare, precum și eliberarea autorizațiilor provizorii de circulație și a plăcilor aferente. Prahovenii care se vor adresa atât la sediul din Ploieşti, cât şi la cel din Câmpina, trebuie să ştie că, începând cu jumătatea lunii iunie a.c., atât în cazul permisului de conducere, cât şi al certificatului de înmatriculare, tarifele s-au modificat. Pe de altă parte, potrivit unor noi reglementări, după data de 30.09.2020, plăţile nu vor mai putea fi efectuate, în numerar, la ghişee, existând posibilitatea achitării lor prin intermediul Sistemului national electronic de plată online.

Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Afacerilor Interne, din data de 19 septembrie a.c., privind unele măsuri organizatorice în domeniul înmatriculării vehiculelor, începând cu data de 22 septembrie 2020, în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Prahova, din cadrul Instituției Prefectului, funcționează un sediu secundar de lucru în municipiul Câmpina. Sediul acestuia este în incinta Poliției Municipiului Câmpina, din Bulevardul Culturii, nr. 14-16, la parter. Potrivit Instituţiei Prefectului Prahova, în zilele de marți și joi se vor desfășura activități specifice, după cum urmează: în intervalul orar 9.30-12.00: depunere de documente în vederea înmatriculării și transcrierii vehiculelor, a eliberării duplicatelor certificatelor de înmatriculare și autorizării provizorii a vehiculelor; în intervalul orar 12.20-14.30: eliberarea de dovezi înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi plăci cu numere de înmatriculare, deteriorare/furt, păstrare plăci cu numere de înmatriculare, precum și eliberarea autorizațiilor provizorii de circulație și a plăcilor aferente. În vederea evitării aglomerației, accesul în incintă se va face pe baza unui bon de ordine, fiind necesar ca solicitantul să se prezinte la ghișeu şi cu dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare. La ghișeu, se va încasa numerar doar contravaloarea plăcilor cu numere de înmatriculare. S-a făcut recomandarea ca, în cazul acelora care solicită combinații preferențiale ale numărului de înmatriculare, să se verifice, în prealabil, pe site-ul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), disponibilitatea combinației dorite.

Tarife noi

De menţionat faptul că, aşa cum a anunţat DRPCIV, începând cu data de 17.06.2020, urmare a avizului eliberat de Ministerul Finanţelor Publice, noile tarife în domeniu sunt: 89 de lei pentru pemis de conducere; 49 de lei pentru certificatul de înmatriculare. Totodată, de la începutul lunii septembrie a.c., a intrat în vigoare şi actul normativ ce vizează extinderea categoriilor de plăți ce pot fi efectuate prin intermediul Sistemului national electronic de plată online. Documentul menţionat reglementează modalitatea de încasare a tarifelor aferente permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a autorizațiilor de circulație provizorie, precum și modalitățile de plată a contravalorii acestor documente. “ În scopul încasării contravalorii permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a autorizațiilor de circulație provizorie este operațional contul RO94RNCB0082000367331018 deschis la BCR-sucursala Unirii, de către RA-APPS. Pentru evitarea neplăcerilor cauzate de imposibilitatea efectuării plăților, în numerar, la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, se permise si inmatriculari - Politia Campinavor menține modalitățile de încasare actuale până la data de 30.09.2020. După această dată, plățile nu vor mai putea fi efectuate, în numerar, la ghișee. Precizăm faptul că au fost inițiate demersuri pentru implementarea serviciilor electronice de plată astfel încât să se mențină posibilitatea încasării tarifelor aferente acestor operațiuni și la sediile serviciilor publice comunitare teritoriale prin terminale automate. În ceea ce priveşte încasarea sumelor reprezentând contravaloarea plăcilor cu numere de înmatriculare, taxele de păstrare combinație cu număr de înmatriculare sau tarif atribuire număr preferenţial, modalitățile de plată nu se modifică, urmând a fi efectuate, în numerar, la ghișeele serviciilor publice comunitare. Documentele de plată emise anterior își păstrează valabilitatea. Precizăm faptul că modificările aduse prin actul normativ fac parte dintr-o serie de intervenții necesare în vederea debirocratizării și simplificării serviciilor publice din sfera noastră de activitate pe măsura creșterii gradului de digitalizare în România”, se arată într-un recent comunicat de presă al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Noutăți legislative şi din sfera înmatriculării vehiculelor

Totodată, potrivit reprezentanţilor aceleiaşi instituţii, au intrat în vigoare şi o serie de noutăţi legislative privind procedura înmatriculării, a înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor. Astfel, simplificarea procedurii de înmatriculare constă în : posibilitatea înmatriculării unui vehicul nou de către operatorul economic care are ca obiect de activitate vânzarea vehiculelor noi, în numele cumpărătorului în baza unui contract de mandat încheiat între aceștia; eliminarea unor documente pentru următoarele operațiuni: duplicat al certificatului de înmatriculare (cartea de identitate a vehiculului), înmatriculare/transcriere (fisa de înmatriculare); crearea premiselor pentru furnizarea serviciilor online la operațiunile: eliberare duplicat certificat de înmatriculare, radiere din oficiu, păstrare combinație număr de înmatriculare; procedurarea unor activități care nu erau prevăzute în varianta anterioară a acestui ordin (duplicat placă cu număr de înmatriculare, păstrare combinație număr de înmatriculare); instituirea verificării conformității plăcilor cu număr de înmatriculare pentru care deținătorul și-a exprimat opțiunea de păstrare, cu standardele în vigoare și calitatea acestora; stabilirea unei perioade determinate în care poate fi solicitată atribuirea unei combinații păstrate a numărului de înmatriculare (1 an), precum și posibilitatea prelungirii acestei perioade; extinderea sferei solicitanților care pot beneficia de autorizații de circulație pentru probe; clarificarea situației categoriilor de vehicule supuse înregistrării la nivelul primarului localității prin armonizarea cu prevederile actului normativ de rang superior; stabilirea unui flux de autorizare provizorie limitată la 5 zile, pentru vehiculele care nu prezintă documente de înmatriculare anterioare – în original, perioadă ce poate fi prelungită până la 90 de zile numai cu obținerea unei certificări a identității de la autoritatea competentă (RAR). “Recomandăm solicitanților serviciilor publice să consulte listele documentelor necesare pe operațiuni de înmatriculare, transcriere, radiere, autorizare provizorie, eliberare duplicat etc., publicate pe site-ul www.drpciv.ro, înainte de prezentarea la sediile acestora în vederea depunerii documentelor”, mai precizează DRPCIV.