Compania Poșta Română, prin Sucursala Regională Ploiești, refuză să respecte prevederile contractului semnat la data de 21 septembrie 2020 cu Partidul Social Democrat Filiala Prahova pentru distribuirea materialelor de campanie electorală.
Deși contractul de distribuție a intrat în vigoare chiar la data semnării, acesta nu a fost pus în aplicare de către Sucursala Regională Ploiești a Poștei Române. De menționat că plata contravalorii serviciilor a fost făcută anticipat.
În aceste condiții, PSD Filiala Prahova își rezervă dreptul de a acționa în justiție atât Compania Poșta Română, cât și pe semnatarul documentului, directorul Constantin Oprea, pentru prejudiciile create.
De asemenea, PSD Filiala Prahova va face plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele directorului Sucursalei Regionale Ploiești, Constantin Oprea.

PSD Prahova