F. T.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, pe raza județului, procesul electoral de duminică s-a desfășurat în condiții normale şi nu au fost semnalate probleme deosebite, forțele Ministerului Afacerilor Interne fiind desfășurate în teren pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice și buna derulare a procesului electoral.
Reprezentanţii poliţiei prahovene au făcut şi o retrospectivă a campaniiilor electorale din urmă cu patru ani şi a celei din acest an, precizând că “în cursul acestui an au fost înregistrate 92 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, în timp ce în anul 2016 au fost înregistrate 195. Echipele de verificare au aplicat 12 sancțiuni contravenționale (abateri prevăzute de Legea nr. 115/2015, OUG nr. 34/2008 și Legea nr. 61/1991) pe parcursul campaniei electorale 2020, în urmă cu patru ani fiind aplicate 45 de sancțiuni contravenționale. Totodată, pe parcursul campaniei electorale și în ziua alegerilor locale din 2020 au fost întocmite 12 dosare penale (5 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot,
3 pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale, unul pentru nerespectarea regimului urnei de vot, unul pentru vot multiplu, unul pentru fals în înscrisuri și uz de fals și unul pentru coruperea alegătorilor), față de 24 dosare penale în anul 2016”.