F.T.

Incendiu violent, vineri, 2 octombrie, la o locuinţă din localitatea Puchenii Mari. La faţa locului au fost mobilizate trei echipaje de stingere, unul de prim ajutor și o autospecială de primă intervenție și comandă. Pompierii au scos din locuință două butelii și au acționat concomitent, atât pentru lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea vecinătăților. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui aparat de gătit nesupravegheat, iar pagubele au constat în electrocasnice, electronice, mobilierul din bucătărie și tot acoperișul. Incendiu violent, sâmbătă, la orele prânzului, în comuna Brătăşanca. Au fost concentrate cinci echipaje de stingere cu apă şi spumă, flăcările cuprinzând o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi ai unei locuinţe şi o parte din anexele gospodăreşti. Incendiu violent, sâmbătă seara, în satul Bighilin, comuna Bucov. Două echipaje de pompieri şi o ambulanţă SMRD au ajuns la faţa locului. „O locuinţă de aproximativ 40 de metri pătraţi arde în totalitate”, au precizat reprezentanţii ISU Prahova. Iar a face, acum, o retrospectivă a incendiilor care au cuprins, numai săptămâna trecută, locuinţele din judeţ nu mai are sens. Le-am amintit la vremea respectivă. Doar că, alarmaţi de numărul mare al unor astfel de incidente, reprezentanţii ISU Prahova precizează, într-un comunicat de presă, următoarele: „Acest tip de evenimente, soldate cu pagube materiale și, din nefericire, în unele cazuri, cu pierderi de vieți omenești, pot fi evitate prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor: Apelați la personal specializat – coșari, pentru curățarea coșurilor de fum, întrucât obturarea coșurilor de fum continuă să fie cea mai des întâlnită cauză a incendiilor produse în locuințe; Verificați și reparați coșurile de fum, deoarece, în multe cazuri, neetanșeitatea sistemului de evacuare a gazelor arse generează intoxicații cu monoxid de carbon și, anual, zeci de persoane au de suferit; Aparatele de gătit nu trebuie folosite pentru încălzirea locuinței. Acestea trebuie utilizate potrivit destinației de bază și supravegheate permanent, pe parcursul folosiriilor; Lucrările de verificare și reparare a instalațiilor electrice se execută doar cu personal autorizat. Totodată, este absolut necesar ca toate componentele ce prezintă defecțiuni (contacte slăbite, comutatoare, prize, tablouri uzate) să fie înlocuite imediat, iar remedierea acestora să se facă fără improvizații; Pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în instalațiile interioare de utilizare, precum și a detectoarelor de incendiu”.