• Autorul a fost reţinut

F. T.

Procurorii din cadrul Prachetului de pe lângă Tribunalul Prahova efectuau, ieri, cercetări în legătură cu o crimă care a avut loc în comuna Cosminele. Potrivit unor surse judiciare, autorul este un bărbat care ar fi fost îndrăgostit de
victimă, însă, atunci când a aflat că aceasta
a mai fost căsătorită şi ar mai avea şi copii, într-un acces de furie, a lovit-o şi, mai apoi, a ştrangulat-o.
Imediat după comiterea crimei – într-o zonă aflată la marginea localităţii Cosminele – presupusul autor a târât corpul neînsufleţit al femeii, aruncându-l într-o râpă. Tot potrivit unor surse judiciare, trupul neînsufleţit al victimei ar fi fost găsit de către poliţiştii prahoveni chiar cu ajutorul autorului omorului!
În legătură cu acest caz, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a emis următorul comunicat de presă: „La data de 04.10.2020, în jurul orelor 15.00, procurorul de serviciu din cadrul unității noastre de parchet a fost sesizat în legătură cu faptul că, pe raza comunei Cosminele, într-o zonă deluroasă împădurită, a fost găsit un cadavru. Locul a fost indicat organelor de poliție, care investigau dispariția unei persoane de sex feminin, chiar de posibilul autor. Cercetările efectuate până la acest moment au evidențiat faptul că la data de 25.09.2020 victima a avut un conflict spontan cu inculpatul AFC, cu care avea o relație apropiată, chiar în zona în care a fost găsit cadavrul. În acest context, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii victimei, după care a strangulat-o, acțiuni care au condus la deces. Inculpatul a fost reținut la data de 04.10.2020 de către organele de poliție pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art.188 din Codul Penal, urmând a fi prezentat (…)Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă”.