Violeta Stoica

Ieri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, întrunit într-o nouă ședință extraordinară, a decis o serie de măsuri privind instituirea de restricții în localitățile în care numărul cazurilor de coronavirus din ultimele 14 zile a depășit 1,5 la mia de locuitori.
Astfel, în comunele prahovene Bătrâni, Blejoi, Gura Vadului, Jugureni, Păulești, Poiana Câmpina, Sălciile, Scorțeni, Talea, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori, conform analizei Direcției de Sănătate Publică Prahova, s-a decis limitarea la maximum 50% din capacitate cu asigurarea unei distanțe de minimum doi metri între mese și participarea a maximum șase persoane la o masă dacă sunt familii diferite, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară prevăzute de legislația în vigoare, a activității cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, în perioada 08.10.2020-14.10.2020.
Aceleași măsuri sunt valabile și în cazul activității restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare existente în localitățile menționate, restricții valabile în perioada 08.10.2020-14.10.2020.
Totodată, în cele nouă comune unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori, a fost aprobată limitarea la maximum 50% din capacitate, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară prevăzute de legislația în vigoare, a activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, în perioada 08.10.2020-14.10.2020.
Mai mult decât atât, s-a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au vârsta de peste 5 ani, aflate pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ. Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au obligația să anunțe toate aceste măsuri pentru informarea locuitorilor din zonele menționate.