Florin Tănăsescu
Boii, de când e obiceiul locului, trăgeau la plug. Arau tot ce le ordona şefa – vacă. Vita din urmă hotăra când e aratul, când e semănatul, când e grăpatul. Odată, a hotărât că trebuie semănat şi asfaltul. Era, pricepută, deh, cum sunt aproape toate vitele din fruntea naţiei ăsteia.
Animala – că animalul era boul – era considerată om. Fiindcă, nu oricine, în ţara asta, este considerat fiinţă umană. Doar vaca şi şeful ei de cabinet. Dar, ăsta, cum era cam dus cu capul, lăsase totul la discreţia vacii. Deci, pentru respectul cuvenit, vom scrie Vaca cu “V” mare.
În vasta-i cultură generală, înţelegea invers doar expresia “Mama-mpunge şi io trag”. Şi ce-i mai plăcea! Tocmai d-aia se considera şefa tuturor proştilor. Proştii, fiind, normal, boii. Odată, cineva milostiv – cel mai probabil Dinu Săraru – i-a zis Vacii:
– Haideţi, doamnă, măcar să-i considerăm “Nişte ţărani”! Sunt totuşi oameni…
– Bâşt, mă, d-acilea ! Io hotărăsc în ţara asta. Este moşia mea! Altceva?
– Nimic, şefa!
Apoi, scriitorul a modificat titlul cărţii “Ura din ochii Vulpii” în “Frustrarea din ochii Vacii”.
Vă întrebaţi ce făceau boii în timpul ăsta? Arau. Unul a răsuflat, aburind turma cu iluzia că într-o zi îi vor frige o copită Vacii. Numai că, aşa cum se întâmplă pe la noi, printre boi erau şi turnători – slugoi. Vaca – şefă, aflând de potenţialul pericol, l-a pus pe boul revoltat să are asfaltul proaspăt turnat în campania electorală care tocmai a decedat.
Iar boul gâfâia şi ara. Ara şi gâfâia. România, vai de ea !
– Şefu’! Semănăm pentru viitoarea campanie electorală cu mixtură florală colorată şoseaua? Acum e proaspăt arată!, a întrebat Vaca pe satirul care dormea la Palatul
Victoria.
– Faci cum te taie capul! Da’ vezi să scrie „Atenţie, proaspăt vopsit!”. Că pe urmă ne pricopsim noi cu pete.
Evident, boii de la jug au auzit dialogul. Dar, se abureau cu iluzia că va veni o zi în care pe Vacă o va plesni cineva cu copita. Se aburea şi ţara. În fine, o parte din ea.
Iar timpul trecea, trecea. Vita – şefă învăţa să fumeze şi-a inspirat, exclamând, “Hiii, boii mei!”. A început să tuşească precum toţi dracii.
În timpul ăsta, boii se-abureau cu gândul că unele ca ea încep să dispară aşa, de la sine. Aiurea! Vreme trece, vreme vine. Vaca-mpunge, boul trage. Niciodată nu rage. Ţara se duce de gard.
Citiţi Dinu Săraru: “Ciocoii noi, cu bodyguard”!
