După şapte luni de pauză, primul eșalon de handbal feminin se reia, cu partidele din prima etapă a sezonului 2020-2021. Campionatul începe sub formă de turneu, unul de două zile, care va programa meciurile primei runde, în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiești.
Va fi o ediție inedită, cu 16 echipe la start, lupta pentru evitarea retrogradării anunțându-se aprigă, în condițiile în care ultimele patru clasate vor lua calea eșalonului secund, iar cele de pe locurile 11 şi 12 vor fi nevoite să joace baraj pentru menţinere. În lupta pentru menţinerea în primul eşalon se va lupta şi nou-promovata echipă a judeţului – Activ Prahova Ploieşti, grupare a clubului sportiv înfiinţat, anul trecut, de Consiliul Judeţean.
Totuşi, antrenorul principal Florin Ciupitu – aflat, de asemenea, la debutul pe prima scenă handbalistică din această postură de tehnician – este conştient că, fără câteva transferuri, obiectivul de a se menţine în Liga Florilor va fi aproape imposibil. Iar echipa ploieşteană s-a aflat în pericol de a nu putea evolua la turneul de la Ploieşti, din cauza faptului că aproape jumătate dintre jucătoare au fost testate pozitiv cu noul coronavirus. Conform declaraţiilor antrenorului principal Florin Ciupitu, ieri, echipa ploieşteană a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Prahova acordul pentru a juca doar cu sportivele testate negativ, solicitare aprobată. Astfel că Activ va evolua mâine, cu doar opt jucătoare. Iar pe echipa ploieşteană o aşteaptă, în primul meci, o formaţie care, la finalul săptămânii trecute, a reuşit să se califice în turul 3 preliminar al Ligii Europene – HC Dunărea Brăila, grupare pregătită de un antrenor care cunoaşte oraşul şi terenul de la Sala „Olimpia”, Neven Hrupec, fost antrenor la CSM Ploieşti. De menţionat că nici HC Dunărea nu a fost ferită de problemele cu noul coronavirus, având, de asemenea, câteva jucătoare testate pozitiv, la începutul lunii septembrie.
De altfel, la turneul de la Ploieşti, până ieri, deja, două echipe au anunţat că nu se vor prezenta ca urmare a cazurilor de COVID-19 din cadrul loturilor, HC Zalău şi nou-promovata Crişul Chişineu-Criş.
În privinţa luptei pentru titlu, se anunță un nou duel între SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București, însă un cuvânt de spus ar putea avea și Minaur Baia Mare, echipă care s-a întărit considerabil în această vară. Și lupta pentru locurile de cupe europene va fi încinsă, multe echipe reușind achiziții de marcă.
Programul complet al primei etape, care se desfăşoară la Ploieşti, este următorul:
Astăzi
ora 10.15: Rapid București – CSM Slatina
ora 13.00: CSM Galați – Gloria Bistrița-Năsăud
ora 15.45: HC Zalău – Minaur Baia Mare (echipa din Zalău a anunțat că nu se prezintă)
ora 18.30: SCM Gloria Buzău – CSM București (TVR 1)
Mâine
ora 10.15: Crișul Chișineu-Criș – CSU Cluj-Napoca (echipa Crişul a anunțat că nu se prezintă)
ora 13.00: Dacia Mioveni – Măgura Cisnădie
ora 15.45: ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI – DUNĂREA BRĂILA
ora 18.30: SCM Craiova – SCM Râmnicu Vâlcea (TVR 1)
De menţionat că meciurile se vor disputa fără spectatori, însă vor fi disponibile online, pe platforma Federaţiei Române de Handbal (tv.frh.ro), iar Televiziunea Română va transmite ultimele partide din fiecare zi a turneului.