Nicoleta Dumitrescu
S-au dus lupte dure în ultima perioadă în partide. Numai că în unele sedii lumina n-a stat aprinsă până la cântatul cocoșilor pentru a se găsi cele mai bune soluții în a mai stopa numărul tot mai mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus ori pentru a identifica noi surse de finanțare pentru spitalele care o duc tot mai greu din cauza valului de cazuri grave.
Nici vorbă! Lupta a fost, aproape la cuțite, din cu totul și cu totul alte motive: scaunul. Dar nu orice fel de scaun. Unul foarte comod, tapetat cu piele fină, care să mai țină încă patru ani de acum încolo și care, în momentul în care te așezi pe el să simți, din bombeul pantofilor și până în ultimul fir de păr din vîrful capului, că toată lumea e a ta. Iar această lume, unică, nu poate să fie decât în… Parlament. Doar în Parlament! Numai în Parlament, locul de unde și unde totul capătă alt sens, banii au altă valoare, timpul are altă dimensiune, ziua poate să aibă mai multe sau mai puține ore, cuvântul ”nu” se poate traduce în ”da”, a te duce sau a pleca sunt similare cu întârzierea, ”să vedem” poate lăsa o ușă deschisă către o posibilă negociere, există posibilitatea ca orice lege să poată suferi modificări sau să se poată abroga atunci când există consens tradus în interes, dar, mai presus decât toate, este locul unde privilegiile se traduc în sume forfetare, diurne, decontări și câte și mai câte avantaje pe măsura ușilor de la intrarea în Casa Poporului.
În aceste condiții, cum să nu fie atâta jale, atâta tristețe pe la ușile partidelor care s-au închis în nasul acelora care au mai poftit la încă patru ani de mandat de deputat sau de senator?! S-au făcut trocuri, s-a trecut de la un partid la altul, unii au fost prinși în prag și au fost strânși cu ușa, s-a negociat, a existat condiționare, dar și foarte multă, multă trădare, inclusiv pe față. Așa s-a ajuns ca, exact cu o zi înainte de data limită de depunere a dosarelor de candidatură, mulți să fie șterși de pe listă și în locul lor să apară alte nume, parașutate de prin alte partide sau din localități aflate la sute de kilometri depărtare de județul pe care, chipurile, vrea să-l reprezinte în Parlament.
Iar jalea cea mai mare, de departe, a fost în tabăra social-democraților, unde n-au mai fost atâtea liste de candidați pe cât s-ar fi dorit să fie din partea acelora care se și vedeau aleși ai neamului înainte și de a fi votați! Jale care, în cazul unora, s-a lăsat inclusiv cu plecarea din partid, plecare care însă n-a impresionat prea tare, ba din contră, având în vedere că s-a transformat în ceva de genul… gura păcătosului adevăr grăiește! Și asta deoarece adevărat a grăit Marcel Ciolacu, care le-a transmis demisionarilor că onoarea de a fi în Parlament nu este chiar o meserie de care trebuie să te legi!
Pentru că, da, în cazul unora dintre politicieni, funcția de parlamentar a fost transformată într-o adevărată meserie, din care ar aveau pretenția să iasă inclusiv la pensie!
A cui este vina?! Exclusiv a politicii, care, pe ochi frumoși și pile cât cuprinde, le-a oferit anumitor personaje, pe tavă, funcția meserie de parlamentar, de care unii n-au mai reușit să se dezlipească mandate bune, în ciuda faptului că activitatea lor a lăsat de dorit. Iar asta se întâmplă din cauza faptului că, o dată la patru ani, în ideea de a lua ochii electoratului, partidele scot în față, pe post de candidați, nume mai mult sau mai puțin cunoscute, mulți fiind un fel de mâna dreaptă a mâinii drepte a adjunctului șefului de partid. Iar odată ajunși acolo uită de promisiuni, de cei care i-au trimis acolo, considerând că a fi parlamentar este o meserie, dar una aparte, atât timp cât se crede că doar unii pot avea parte de ea!
