F. T.

La sfârşitul săptămânii, 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, împreună cu 23 de specialişti ROMSILVA, 24 de jandarmi şi trei reprezentanţi ai Gărzii Forestiere au derulat acţiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier.
În marja acţiunii, „au fost executate 11 controale pe linia prevenienței, prelucrării, depozitării, valorificării și legalității transportului materialului lemnos, fiind verificate cinci instalații de debitare a lemnului rotund, 10 depozite de material lemnos şi controlate peste 278 de mijloace de transport.
Au fost confiscaţi aproximativ 50 de metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 11.000 de lei. De asemenea, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 99.000 de lei (11 pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 119 pentru abateri la alte acte normative)”, precizează reprezentanţii IPJ Prahova într-un comunicat de presă.
Cu titlu exemplificativ, poliţia prahoveană mai precizează faptul că, „în urma controlului efectuat la un operator din comuna Măneciu, s-a constatat faptul că agentul economic deține și prelucrează materiale lemnoase fără a respecta normele în vigoare. De asemenea, în urma inventarierii materialului lemnos prezent în depozit, s-a constatat lipsa cantității de 45 metri cubi lemn și 5 metri cubi cherestea, fapt pentru care societatea a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii 171/2010, totodată fiind dispusă și confiscarea valorică a materialelor lemnoase în cauză”.